Simona Halep, în FINALĂ la Australian Open şi la un meci distanţă de primul trofeul de Grand Slam: Am spus că voi da totul / Adversară îi va fi numărul doi mondial / Ora la care se joacă partida

Simona Halep, liderul mondial, s-a calificat, joi, în finala turneului de la Australian Open, după ce a învins-o, scor 6-3, 4-6, 9-7, pe germanca Angelique Kerber, locul 16 mondial şi cap de serie numărul 21. În ultimul act al competiţiei, o va întâlni pe Caroline Wozniacki, numărul doi mondial.

21594 afișări
Imaginea articolului Simona Halep, în FINALĂ la Australian Open şi la un meci distanţă de primul trofeul de Grand Slam: Am spus că voi da totul / Adversară îi va fi numărul doi mondial / Ora la care se joacă partida

LIVE TEXT Australian Open | Simona Halep - Angelique Kerber, de la ora 7:00

Halep, în vârstă de 26 de ani, a obţinut calificarea în cea de-a treia finală de Grand Slam a carierei şi prima la Australian Open, la capătul unui meci care a durat două ore şi 20 de minute. Constănţeanca s-a impus la cea de-a patra minge de meci pe care şi-a creat-o. Ea a salvat, de altfel, două mingi de meci ale adversarei la scorul de 5-6, în actul secund.

Înainte de startul meciului din semifinalele Australian Open, cele două sportive îşi împărţiseră în mod egal victoriile din precedentele opt întâlniri: 4-4, însă Halep stătea mai bine pe hard, acolo unde conducea cu 4-2.

Simona Halep a avut un început perfect de meci cu Angelique Kerber. Sportiva din România a câştigat cinci game-uri consecutive, fiind extrem de agresivă la serviciu şi atacând des la fileu. Kerber a dat senzaţia că poate reveni în meci şi a reuşit să câştige trei game-uri consecutive. Numărul unu mondial şi-a făcut însă serviciul şi s-a impus cu 6-3, după 25 de minute.

Setul secund a început cu Halep la serviciu. Românca şi-a făcut serviciul, însă Kerber nu a mai cedat atât de uşor ca în primul set şi a egalat situaţia. Jocul a fost unul echilibrat. Halep a avut şansa de a se distanţa la 5-3, însă a ratat două mingi de break. La 4-4, Kerber a făcut break şi ulterior şi-a fructificat serviciul, impunându-se în setul secund cu 6-4, după 41 de minute.

În decisiv, Halep s-a distanţat pentru prima data la 5-3, a servit pentru meci, dar nu a reuşit să-şi fructifice serviciul. De atunci, a pierdut trei game-uri la rând, ratând şi două mingi de meci. În cele din urmă, românca s-a impus cu 9-7 şi şi-a adjudecat victoria.

În ultimul act al Australian Open, Simona Halep o va întâlni pe Caroline Wozniacki, locul 2 mondial, care a trecut în semifinale de belgianca Elise Mertens, în două seturi 6-3, 7-6.

Pentru calificarea în finala competiţiei de la Melbourne Simona Halep va încasa un cec în valoare de 2.000.000 de dolari australieni (aproximativ 1 300 000 de euro).

Halep: Am avut încredere în forţele proprii, după acea accidentare la gleznă am spus că voi da totul

Simona Halep, liderul mondial, a mărturisit că a abordat meciul cu germanca Angelique Kerber plină de încredere şi s-a declarat emoţionată de faptul că va juca a treia finală de Grand Slam a carierei, precizând că de această dată va face tot ce îi va sta în putinţă ca să câştige.

Angelique Kerber: A fost un final de meci teribil, în care şi eu am fost aproape să câştig

Angelique Kerber a oferit prima reacţie de după meciul cu Halep la conferinţa de presă. Campioana din 2016 a avut şansele sale de a câştiga partida, însă liderul mondial a găsit soluţii de fiecare dată.

Kerber a declarat după partida în care a ratat două mingi de meci consecutive că a dat totul pentru o nouă finală la Melbourne.

"Am luptat până la ultimul punct. Inima mea a fost acolo, pe teren, am dat totul! Ea a jucat bine atunci când am avut mingile de meci. Sunt fericită cu ceea ce-am realizat în ultimele 3 săptămâni"

A fost un final de meci teribil, în care şi eu am fost aproape să câştig. Jucam similar şi amândouă am încercat să fim mai agresive. E important să ai şi puţin noroc în decursul a două săptămâni la un Grand Slam. Când am câştigat în 2016 şi eu am salvat două mingi de meci în primul tur", a declarat Kerber, la conferinţa de presă.

Simona a disputat 11 meciuri în aceste prime săptămâni din 2018 şi le-a câştigat pe toate. De partea cealaltă, Kerber a jucat 15 partide, adjudecându-şi 14 dintre ele.

Virginia Ruzici: Simona refuză să piardă. Este gata să moară pe teren, numai să câştige

Managerul Simonei Halep, fosta jucătoare de tenis Virgina Ruzici a declarat la finalul meciului dintre sportiva din România şi Angelique Kerber că determinarea Simonei a fost cea care a făcut diferenţa pe teren.

“Simona refuză să piardă! Este gata să moară pe teren, numai să câştige. Este genetic! Simona este dintotdeauna, o mare, mare luptătoare. În momentul de faţă, după ce a devenit numărul 1 mondial, a trecut la o altă dimensiune, tenistic şi psihologic. Deci, joacă în acest turneu, în calitate de numărul 1 mondial şi bineînţeles că vrea să ţină acest loc. E adevărat că are o nouă ocazie de a câştiga un turneu de Grand Slam, după ce a pierdut acea finală la Roland Garros. O motivează şi mai mult, îi dă această dorinţă de a nu ceda, cu orice chip.” a explicat managerul Simonei Halep, Virgina Ruzici, victoria din semifinala cu Angelique Kerber, într-un interviu acordat postului de radio Europa FM.

Virginia Ruzici este convinsă că Halep va fi în formă maximă sâmbătă, la ora meciului cu Caroline Wozniacki.

”Are o zi liberă. Acest lucru este important. Bineînţeles că va primi tratamente, înţeleg că glezna nu este complet refăcută. Cu siguranţă că Simona va avea timp să se calmeze puţin, să se gândească la ceea ce s-a întâmplat. Cred că va avea încrederea necesară, cu condiţia ca efectiv fizicul să se refacă suficient de bine. Dar are o fibră bună, este o judecătoare care are această capacitate de a se reface repede. Deci, cred în potenţialul ei de a-şi ridica din nou, nivelul pentru a câştiga această finală”, a mai spus Virginia Ruzici pentru Europa FM.

Finala turneului de la Melbourne se va disputa sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 10.30. Atât Simona Halep cât şi adversara ei, daneza Caroline Wozniacki sunt în premieră în această fază a competiţiei. Mai mult, niciuna dintre ele nu s-a impus până acum în finala unui turneu de Grand Slam.

LIVE TEXT PROSPORT

9:42 SIMONA HALEP, ÎN FINALĂ LA AUSTRALIAN OPEN Halep - Kerber 6-3, 4-6, 9-7

9:32 Peste 130 de minute de joc. 14 game-uri în decisiv, împărţite perfect şi câte două mingi de meci ratate. Halep - Kerber 6-3, 4-6, 7-7

9:28 Simona revine la conducerea decisivului, la capătul unei ture de serviciu începute cu as şi încheiate tot cu serviciu imparabil. Este al doilea meci cu prelungiri în decisiv pentru liderul mondial la Australian Open 2018, după acel 15-13 cu Lauren Davis. Halep - Kerber 6-3, 4-6, 7-6!

9.25 Final dramatic la Australian Open. Simona întoarce două mingi de meci ale lui Kerber. Scor 6-6

9:20 Răsturnare totală de situaţie. Kerber face break şi va servi şi ea pentru calificarea în finală! Halep - Kerber 6-3, 4-6, 5-6!

9:16 Meci cu mari emoţii. Kerber egalează. Halep - Kerber 6-3, 4-6, 5-5

9:08 Kerber revine şi câştigă un punct preţios. Halep - Kerber 6-3, 4-6, 5-4

9:05 Simona Halep e la un game de finală. Halep - Kerber 6-3, 4-6, 5-3

8:56 Simona Halep e din nou în avantaj, Halep - Kerber 6-3, 4-6, 4-3

8:56 Antrenorul Darren Cahill o încurajează în picioare. Meciul a depăşit 90 de minute

8:51 Angelique Kerber câştigă pe serviciul ei şi egalează în setul decisiv. Halep - Kerber 6-3, 4-6, 2-2

8:46 Simona Halep preia conducerea. Halep - Kerber 6-3, 4-6, 2-1

8:43 REBREAK, Simona Halep! Numărul unu mondial loveşte decisiv returul în lung de linie, fix pe tuşă, după o minge moale a lui Kerber, de doar 114 km/h. Halep - Kerber 6-3, 4-6, 1-1

8:39 A început setul decisiv. Primul game e câştigat de Kerber. Halep - Kerber 6-3, 4-6, 0-1

8:32 Angelique Kerber câştigă cu 4-6 setul doi din semifinală. Urmează setul decisiv

8:23 Angelique Kerber îşi revine şi egalează în setul doi. Apoi face primul break din meci şi preia conducerea în setul doi, scor Halep - Kerber 6-3, 4-5

8:23 Angelique Kerber îşi revine şi egalează în setul doi. Halep - Kerber 6-3, 4-4

8.15 Simona Halep îşi arată valoarea şi întoarce scorul. Halep - Kerber 6-3, 4-3 şi românca e tot mai aproape de finală.

8:12 Egalitate la jumătatea setului doi. Simona are nevoie de reluarea Ochiului de Şoim pentru a fi sugură că nu a reuşit să împingă game-ul de retur la egalitate. Dreapta ei este însă puţin prea lungă. Halep - Kerber 6-3, 3-3

8:07 Rebreak. Kerber încheie puternic game-ul, cu trei puncte consecutive. Reverul Simonei cedează la 30-30, iar Angie o surprinde pe contre-pied la minge de break. Halep - Kerber 6-3, 3-2

8:00 Break, Simona Halep! Forehandul româncei îi dă fiori lui Kerber, o macină şi o ţine în spate, iar nemţoaica se întoarce cu spatele, ştiind că a pierdut break. Halep - Kerber 6-3, 3-1

7:55 Este rândul Simonei Halep să servească prima în acest set doi: porneşte bine, apără lansarea, face as, iar Kerber răspunde cu un game pe serviciu pe măsură. Halep - Kerber, 6-3, 1-1

7:45 SET, Simona Halep, 6-3. Numărul unu mondial se impune până la urmă în game-ul de retur. ce iureş pe Rod Laver Arena în aceste prime 25 de minute!

7:36 Simona pare că s-a plictisit să joace singură. Face un game groaznic pe serviciu: începe cu două duble greşeli, apoi se vede pasată cu lejeritate de Angie Kerber - care îşi trece în cont un break la zero. Halep - Kerber 5-1.

7:33 Simo Express! Cinci game-uri câştigate în faţa celei mai în formă jucătoare din 2018 în doar 13 minute! Simona a deschis game-ul de retur cu trei lovituri câştigătoare, apoi Angie nu îi poate face faţă româncei pe rever. Halep - Kerber 5-0!

7:27 Şapte minute de vis pentru Halepeno. Kerber nu reuşeşte, din nou, să câştige decât un singur punct pe serviciu. este deja îngrijorată, forţează atacul la fileu şi greşeşte. Halep - Kerber 3-0!

7:25 Halep confirmă! Românca este agresivă pe serviciu, atacă la fileu şi îşi face serviciul, la 15. Halep - Kerber 2-0.

7:22 START PERFECT PENTRU HALEP! Kerber câştigă primul punct în partidă, însă mai departe este demonstraţie de forţă şi serie de patru puncte pentru româncă! Halep - Kerber 1-0.

7:15  Opinia lui Wilander. Suedezul cu 7 titluri de Mare Şlem câştigate în carieră a prefaţat, la microfonul Eurosport, meciul zilei a 11-a la Australian Open 2018. "Aş miza pe Kerber. Cred că Halep este prea pasivă, în timp ce Kerber este mai agresivă. Nu sunt sigur că Simona are forţa şi curajul să o atace pe Kerber. Cred că va fi un meci de trei seturi şi cred că va fi victorie pentru Kerber".


Halep şi Kerber s-au mai întâlnit de opt ori până acum, iar scorul confruntărilor directe este 4-4. Ultimul meci dintre cele două s-a disputat în 2016, tot pe hard, în grupele Turneului Campioanelor de la Singapore. Jucătoarea germană s-a impus, la acea vreme, cu scorul de 6-4, 6-2. De această dată, constănţeanca ştie ce are de făcut.

"Nu am mai jucat cu ea de atunci. Deci e mult timp de atunci, tot timpul am ştiut că e o jucătoare periculoasă, fiind stângace şi jucând aşa unghiuri scurte. E dificilă, loveşte mingea destul de drept, aleargă bine, e o jucătoare destul de completă. Va trebui să fiu solidă pe retur, pentru că acolo am o şansă, să servesc destul de bine şi să joc stilul meu. Nu o să fac nimic special, o să iau meciul ca pe o provocare mare şi ca pe ceva foarte greu. O să fiu pregătită să joc cât se poate. Vom vedea cum o să fie meciul, cum o să se termine. Eu am stilul meu şi cred în mine", a mai afirmat Halep.

Calificată, în premieră, în semifinale la Melbourne, jucătoarea în vârstă de 26 de ani nu se mulţumeşte doar cu atât. "Mă bucur de moment, mă bucur foarte mult de ceea ce am putut să fac aici, cu toate problemele pe care le-am avut la începutul turneului. Sunt bucuroasă, dar simt că nu s-a terminat şi trebuie să rămân destul de concentrată. Mâine va fi o zi grea, dar cu siguranţă va fi şi frumoasă, indiferent de rezultat", a concluzionat numărul unu mondial.

CALCULE: Daneza Caroline Wozniacki are posibilitatea matematică de a reveni pe prima poziţie la finalul zilei de astăzi. Dacă o învinge pe Mertens, iar Simona Halep nu trece de Kerber, se face rocada în fruntea WTA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici