Măsuri sporite de securitate pe stadionul Arena Naţională pentru meciul FC Steaua Bucureşti-CS U Craiova

Aproximativ 300 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor care vor fi prezenţi la meciul FC Steaua Bucureşti - CS U Craiova, care va avea loc duminică, de la ora 20.30, pe Arena Naţională, în cadrul etapei a 11-a din Liga 1.

894 afișări
Imaginea articolului Măsuri sporite de securitate pe stadionul Arena Naţională pentru meciul FC Steaua Bucureşti-CS U Craiova

Măsuri de ordine publică pe stadionul Arena Naţională pentru meciul FC Steaua Bucureşti-CS U Craiova (Imagine: Silviu Matei/ Arhiva Mediafax Foto)

Conform datelor transmise de organizator, suporterilor oaspeţi le-au fost puse la dispoziţie 700 de bilete, iar accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00 doar pe bază de bilete sau invitaţii.

Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să deţină sau să introducă în stadion astfel de obiecte.

Spectatorilor le este interzis sã staţioneze pe scările care delimitează sectoarele din stadion, sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici