Nichita: Decizia mea în privinţa lui Ciobotariu e luată, am vorbit deja cu Sorin Cârţu

Preşedintele de onoare al CSMS şi primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat, sâmbătă, că decizia sa în privinţa lui Liviu Ciobotariu e deja luată şi că i se pare onorabil ca tehnicianul să plece, precizând că a discutat cu antrenorul Sorin Cârţu pentru preluarea conducerii tehnice.

189 afișări
Imaginea articolului Nichita: Decizia mea în privinţa lui Ciobotariu e luată, am vorbit deja cu Sorin Cârţu

Liviu Ciobotariu (Imagine: Laurentiu Mich/Mediafax Foto)

"Am pierdut un meci cât un campionat şi am avut şi ocazii multe. În clipa în care ai 1-0, stăpâneşti jocul, şi nu crezi tu în tine însuţi să fructifici ocaziile înseamnă că nu meriţi punctele. Eu sunt un om hotărât. Când spun ceva fac. Dacă discutăm în clipa de faţă de ce am spus aşa va fi. Eu ţin la Ciobotariu, dar nu pot să stau acum să mă gândesc că intru în Divizia B. Jucătorii au avut 2.000 de euro primă de joc astăzi şi la Viitorul au avut 1.200 de euro. Contabila şefă era cu banii la vestiar. Pe criza asta să ne batem joc de această echipă? Facem experimente la Iaşi? Aşa mi se pare onorabil, să plece. Decizia mea e luată. Oraşul îmi sare mie în cap, pe mine mă judecă şi mă critică, nu pe dânsul. Au condiţii foarte bune, câte echipe au la zi salariile? Sunt mai mulţi antrenori în acest moment, dar în seara asta cred că stabilesc. În capul listei e Sorin Cârţu. Am vorbit cu Sorin Cârţu, el a acceptat în principiu că va veni", a spus Nichita la Digi Sport.

Formaţia CS Turnu Severin a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Fl. Costea '60 şi Thomas '79 pentru CS Severin, respectiv Onofraş '44 pentru CSMS Iaşi.

Joi, Gheorghe Nichita declarase că va renunţa la serviciile antrenorului Liviu Ciobotariu dacă gruparea moldavă nu va câştiga partida de la Turnu Severin. "După înfrângerea cu Viitorul Constanţa, am stat de vorbă cu antrenorul Liviu Ciobotariu şi cu cei din conducerea clubului. Eu ţin la «Ciobi» (n.r. - Liviu Ciobotariu), dar el ştie foarte bine că orice antrenor depinde de rezultatele obţinute. Am decis împreună cu forul de conducere al echipei să-i mai dăm o şansă. Dacă nu batem la Severin, ne despărţim de Ciobotariu", a spus Nichita.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici