Simona Halep, ELIMINATĂ în semifinale la Roma de Carla Suarez Navarro, scor 6-2, 3-6, 5-7

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-6, 6-3, 7-5, de sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA, ratând calificarea în finala turneului de categorie Premier 5 de la Roma.

4817 afișări
Imaginea articolului Simona Halep, ELIMINATĂ în semifinale la Roma de Carla Suarez Navarro, scor 6-2, 3-6, 5-7

Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Partida a durat două ore şi jumătate şi a reprezentat a 24-a semifinală jucată de Halep.

Scorul întâlnirilor directe dintre Simona Halep şi Carla Suarez Navarro este acum de 5-5, dar românca a pierdut toate cele patru meciuri disputate pe zgură.

Calificarea în penultimul act la Roma este recompensată cu 99.870 de euro şi 350 de puncte WTA.

În cealaltă semifinală se vor întâlni rusoaicele Maria Şarapova, locul 3 WTA, şi Daria Gavrilova, locul 78 WTA, jucătoare venită din calificări. Dacă Şarapova va ajunge în finală, ea va fi, începând de luni, pe locul 2 WTA, iar Halep va coborî pe locul 3 WTA.

Următorul turneul la care va participa Simona Halep este French Open, Grand Slam care va începe, la 24 mai, la Paris.

LIVE TEXT

Navarro câştigă cu 7-5 după un meci cu răsturnări incredibile de situaţie

Navarro face break şi serveşte pentru meci!

Navarro câştigă un game foarte disputat. 5-5 acum

Halep îşi face serviciul! 5-4 pentru româncă. Ea are acum şansa de a câştiga meciul!

Break, Halep! Modul în care se joacă acest set este incredibil. Ambele jucătoare îşi pierd pe bandă rulantă serviciul, ca nişte începătoare

Break Navarro la 0 la 3-3! Halep suferă în continuare la serviciu. O zi proastă pentru româncă, îndeosebi la serviciu. Halep este deosebit de nervoasă

Un nou break! Halep câştigă din nou pe serviciul lui Navarro. Nicio jucătoare nu a câştigat până acum pe propriul serviciu în decisiv

Nici Simona Halep nu reuşeşte să-şi facă serviciul în acest set decisiv. Un nou break Navarro, care conduce cu 2-1

Setul decisiv debutează spectaculos: Suarez Navarro face break, dar nu reuşeşte să îşi câştige serviciul, aşa că scorul este 1-1

Suarez Navarro câştigă setul 2 cu 6-3

Halep face 5-3 şi face eforturi mari să se menţină în setul 2. Game lung pe serviciul lui Suarez Navarro

Jucătoarea spaniolă se distanţează la 5-2

Suarez Navarro începe mai bine în setul 2 şi reuşeşte break-ul

Halep câştigă primul set fără să mai piardă un game

Halep face break şi serveşte pentru desprindere în primul set

Halep îşi câştigă serviciul şi egalează la 2

Câte un break pentru fiecare jucătoare în începutul meciului. Halep serveşte acum pentru a egala la 2

Meciul a început cu Suarez Navarro la serviciu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici