Tito Vilanova a revenit la Barcelona

Antrenorul echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, a sosit marţi dimineaţă în Catalunya, după mai mult de două luni petrecute la New York, unde a fost supus unui tratatment medical, a anunţat clubul spaniol.

177 afișări
Imaginea articolului Tito Vilanova a revenit la Barcelona

Tito Vilanova (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Tito este la Barcelona. El a sosit cu un avion care a aterizat la ora 08.05 (n.r. - 09.05 la Bucureşti) pe aeroporul El Prat", a precizat gruparea catalană pe site-ul oficial, adăugând că tehnicianul se va integra "progresiv" în activitatea echipei.

"Jordi Roura şi Aureli Altimira, care l-au însoţit de la New York, vor conduce antrenamentul de marţi după-amiază", a mai menţionat sursa citată.

Tito Vilanova, în vârstă de 44 de ani, a fost operat, la 20 decembrie 2012, la spitalul Vall d'Hebron din Barcelona, după ce i-a fost detectat un ganglion la glanda salivară, la doi centimetri de locul în care i-a fost extirpată o tumoare, în 2011. Din 21 ianuarie, el s-a aflat la tratament la New York.

Vilanova nu a mai stat pe banca tehnică a Barcelonei de la înfrângerea din campionat cu Real Sociedad, suferită la 19 ianuarie, scor 2-3. Atribuţiile sale au fost îndeplinite în această perioadă de secundul Jordi Roura.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici