Cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, derulate de un neurobiolog român - FOTO

Un neurobiolog român, Sergiu Paşca, derulează la Universitatea Stanford (SUA) cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul şi schizofrenia.

1692 afișări
Imaginea articolului Cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, derulate de un neurobiolog român - FOTO

Cercetări pentru generarea unui cortex cerebral uman în laborator, derulate de un neurobiolog român

Sergiu Paşca a declarat, joi, la Cluj-Napoca, în cadrul unei prelegeri susţinute în Aula Magna a Universităţii "Babeş-Bolyai” (UBB), că ceea ce lipseşte cercetătorilor sunt informaţiile despre celule şi circuitele care stau în spatele bolilor psihiatrice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Suntem interesaţi de dezvoltarea creierului cu aplicaţii pentru bolile asociate. Cercetările din laboratorul pe care îl conduc la Universitatea Stanford investighează generarea şi dezvoltarea cortexului cerebral uman cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul şi schizofrenia. Am folosit celule stem induse pentru a descrie caracteristicile neuronilor de la pacienţi cu autism. De asemenea, am dezvoltat un model experimental care permite pentru prima dată studierea formării cortexului cerebral uman în condiţii de cultură. Ce ne lipseşte în prezent sunt informaţiile despre celule şi circuitele care stau în spatele bolilor psihiatrice. Metodele pe care le-am folosit pentru a studia bolile creierului sunt primitive, nu avem acces direct la creier. Ne lipseşte posibilitatea de a atinge celulele respective, de a studia exact cum neuronii interacţionează în contextul patologiei”, a spus Paşca.

Potrivit acestuia, o metodă folosită pentru depistarea cauzelor care duc la apariţia bolilor psihiatrice este de a recrea în laborator o bucăţică de creier uman, de cortex, pentru a-l studia.

"Celulele stem pe care le folosim au o proprietate extraordinară, pot fi ghidate în laborator să se transforme în orice celulă a ţesutului uman. Şi pentru că studiem o boală psihiatrică, suntem interesaţi în a genera neuroni de la pacienţi. Cercetările sunt la început şi vom vedea peste câţiva ani unde vom ajunge. Noi nu creăm minţi în laborator, ci încercăm înţelegerea proceselor care stau la baza bolilor din spectrul autist”, a explicat cercetătorul.

Sergiu Paşca a absolvit în 2007 Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, iar din 2009 până în prezent îşi desfăşoară activitatea la Departamentul de Psihiatrie şi Ştiinţe Comportamentale din cadrul Universităţii Stanford (SUA).

Înainte de plecarea în SUA, acesta a predat seminarii de neuroştiinţe la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la UBB. Cercetările sale recente sunt publicate în reviste cum ar fi Nature Medicine, Nature Neuroscience, Nature Biotechnology, Nature Methods, Annual Review of Neuroscience.

Pentru cercetările sale în domeniul neurobiologiei, Paşca a primit mai multe premii internaţionale de prestigiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici