Experţii au ajuns la concluzia că oamenii inteligenţi sunt dezordonaţi, adorm târziu şi înjură mult

În caz că întreaga copilărie ţi s-a reproşat că eşti o persoană dezordonată şi întotdeauna te-ai confruntat cu părinţii pentru că te trimiteau prea devreme la culcare, trebuie să ştii că nu tu erai problema în toată povestea asta, informează One.

20179 afișări
Imaginea articolului Experţii au ajuns la concluzia că oamenii inteligenţi sunt dezordonaţi, adorm târziu şi înjură mult

Experţii au ajuns la concluzia că oamenii inteligenţi sunt dezordonaţi, adorm târziu şi înjură mult

Se pare că experţii au ajuns la concluzia că astfel de persoane sunt foarte inteligente.

Persoanele inteligente folosesc uneori un limbaj nepotrivit. Deşi se spune că doar oamenii săraci şi lipsiţi de educaţie folosesc un limbaj nepotrivit pentru că au un vocabular limitat, se pare că cei care nu înjură sunt cei care, de fapt, au un vocabular limitat. Câteva academii din America au decis să facă un experiment:  le-au cerut câtorva persoane  să spună cât mai multe înjurături, iar rezultatul a fost unul surprinzător. Se pare că, cei care şi-au amintit un număr cât mai mare de cuvinte neadecvate erau cei cu un IQ foarte ridicat. Oricum, oamenii inteligenţi sunt caracterizaţi şi de abilitatea de a folosi cuvintele potrivite în funcţie de situaţie şi, pe lângă asta, ştiu şi când să-şi păstreze calmul şi să tacă, spun cei de la One.

Persoanele inteligente adorm foarte târziu. De foarte mult timp, experţii au studiat oameni cu talente impresionante, ajungând la concluzia că cei care stau până noaptea târziu, au un nivel ridicat de inteligenţă. Aşa că, dacă te numeri printre persoanele care adorm foarte târziu, se pare că faci parte din aceeaşi categorie cu Charles Darwin, Winston Churchill şi Elvis Presley.

Dezordinea şi inteligenţa merg mână-n mână. Cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au ajuns la concluzia că haosul din biroul unor persoane indică faptul că sunt concentraţi asupra lucrurilor care sunt într-adevăr importante, nu că sunt dezordonaţi. Mai mult, psihologii spun că un mediu haotic este un mod perfect pentru a ne stimula creativitatea şi pentru a ne ajuta să dezvoltăm noi idei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici