Paracetamolul prezintă risc de afectare hepatică la asocierea cu alcoolul

Paracetamolul prezintă risc de afectare hepatică la asocierea cu alcoolul sau consumat în exces, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) atrăgând atenţia asupra importanţei de a se respecta dozele recomandate, pentru a se evita, pe cât posibil, apariţia reacţiilor adverse.

1923 afișări
Imaginea articolului Paracetamolul prezintă risc de afectare hepatică la asocierea cu alcoolul

ANM: Paracetamolul prezintă risc de afectare hepatică la asocierea cu alcoolul (Imagine: Shutterstock)

Precizările vin la întrebările jurnaliştilor privind posibilele reacţii adverse ale paracetamolului, că urmare a unui articol apărut în presă americană.

ANM precizează că toate informaţiile sunt deja cunoscute şi incluse în prospectul tuturor medicamentelor pe bază de paracetamol, în Uniunea Europeană.

"Sunt informaţii despre dozele uzuale recomandate (1-2 comprimate la intervale de 4 ore, administrate la nevoie), despre doză maximă recomandată (pentru adulţi, 4g, pentru copii 6-12 ani, 60 mg/kg/zi repartizat în prize egale), despre reacţiile adverse posibile (erupţii, mâncărime, scăderea numărului de trombocite, agranulocitoză cu faringită şi febră- neaşteptat, afectare hepatica, colică renală", arată ANM.

Totodată, se mai atrage atenţia că, la doze mari şi tratament prelungit, paracetamolul poate produce afectarea funcţiei renale până la insuficienţă renală cronică.

Eate de asemenea amintit riscul de afectarea hepatica la asocierea paracetamolului cu alcoolul sau riscul în cazul asocierii cu alte medicamente.

"Riscul toxicităţii paracetamolului poate fi crescut la pacienţii aflaţi în tratament cu alte medicamente potenţial hepatotoxice sau medicamente inductoare enzimatice. Anlicolinergicele şi colestiramina întârzie absorbţia paracetamolului. Metoclopramida şi domperidona cresc absorbţia paracetamolului. Tratamentul de lungă durată cu doze mari de paracetamol creşte riscul hemoragie al anticoagulantelorcumarinice", se arată într-un prospect.

Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente a recomandat ca medicii să nu mai prescrie medicamente cu mai mult de 325 de miligrame de paracetamol per tabletă, invocând riscul de boli hepatice, scrie marţi Reuters.

Paracetamolul este utilizat în mod curent, fără a necesita prescripţie, pentru calmarea durerilor şi reducerea febrei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici