Telefonul mobil are de 18 ori mai mulţi microbi decât capacul de la WC

Un grup de cercetători din Marea Britanie au ajuns la concluzia că telefonul mobil dezvoltă pe suprafaţa sa de 18 ori mai mulţi microbi şi germeni decât capacul de la WC, relatează Gândul. Potrivit experţilor, acesta este un real focar de infecţii, deoarece pe suprafaţa gadgetului s-au descoperit culturi de salmonella, e.coli sau stafilococ auriu.

Telefonul mobil are de 18 ori mai mulţi microbi decât capacul de la WC (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Ceri Stanaway, coordonatorul cer­cetării, recomandă ca, după folosirea telefonului mobil, să ne spălăm pe mâini, deoarece microbii rămaşi pot infecta alimentele pe care vrem să le mâncăm, iar riscul de a suferi de afecţiuni digestive este destul de ridicat. "De exemplu, salmonella este printre cele mai răspândite boli de tip alimentar, care contaminează omul prin ingestia de mâncare infectată, mai ales dacă lăsăm telefonul la îndemâna animalului de companie, care este purtător al acestui virus", spune Stanaway. Simptomele cele mai frecvente ale acestei boli sunt greaţa, durerile abdominale, diareea şi stările de vomă. Acestea încep să-şi facă apariţia de obicei la 12-72 de ore după ingerarea alimentului contaminat.

Citeşte mai multe despre focarele de infecţii pe www.gandul.info



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
telefon ,
microbi ,
sanatate
COMENTARII
  • Eufrosin 3 aug 2010

    Microbii de pe mobil sunt ultima noastra problema. Cancerele creierului si ale urechii interne sunt ceea ce ar trebui sa ne dea de gandit. Gasiti usor cu google: Copilul, mobilul si cancerul terminal.

  • florin 1 aug 2010

    ce face baietii , se parfumeaza cu deodorante ?

  • Dr. Sterling 30 iul 2010

    Aha, deci in loc de telefon mobil ar trebui un capac de buda cu blushtutz, tastatura, camera fota (daca vrei sa "imortalizezi" momentele de neuitat), sunete polifonice (care sa le acopere pe celelalte), 3G, etc. Cei pretentziosi pot alege un model cu capacul culisant. Iar cand mergi cu masina e mai simplu cu hands-free-ul, il pui simplu in jurul gatului si vorbesti cat vrei. Sunt multe modele la reducere, daca-ti prelungesti cu doi ani contractul la regia de apa-canal!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa