Accident camion militar. Ţuţuianu, noul ministru al Apărării, confirmă: Vehiculul era vechi. Mai sunt încă alte 700 asemănătoare

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat, vineri, că autoturismul implicat în accidentul din Argeş, în care au murit trei militari, era unui vechi, precizând că, în dotarea Armatei Române, mai există alte 700 de camioane asemănătoare.

9183 afișări
Imaginea articolului Accident camion militar. Ţuţuianu, noul ministru al Apărării, confirmă: Vehiculul era vechi. Mai sunt încă alte 700 asemănătoare

Camionul implicat în accidentul din Argeş, în care au murit trei militari, era vechi. Ţuţuianu, noul ministru al Apărării: Mai sunt încă alte 700 asemănătoare

„Este un camion vechi, o să vă dau detalii în cursul zilei de azi. Există o procedură de verificare, nu pleacă nimeni în cursă pur şi simplu. Dar ştiţi foarte bine că lucrurile astea se întâmplă. Mai există peste 700 ( de camioane - n.red.), cele mai multe de tipul acesta”, a declarat ministrul Apărării, vineri, după ce a fost şi a văzut care este starea răniţilor internaţi la Spitalul Militar.

Legat de ipoteza lansată de ministrul de Interne, Carmen Dan, conform căreia accidentul s-a produs din cauza faptului că frânele camionului nu au mai funcţionat, Ţuţuianu a spus că aşteaptă să vadă concluziile procurorilor.

„Doamna Carmen Dan a spus că, din declaraţia şoferului, rezultă că nu au mai avut frâne. Eu aştept, ca un om cu pregătire juridică, să se pronunţe procurorii militari. Dacă aceasta este cauza, ne arată în ce stadiu suntem cu dotările, cât de uzate sunt fizic şi moral pe care le foloseşte Armata Română. Există şi un program pentru achiziţia de camioane. Nu avem posibilitatea de a remedia situaţia în perioada imediat următoare”, a explicat ministrul Apărării.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis, joi, un dosar penal privind accidentul rutier produs în judeţul Argeş, în urma căruia trei militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi nouă au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri militare.

Un camion în care se aflau 13 militari a căzut, joi seara, într-o râpă din localitatea argeşeană Dâmbovicioara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. Trei militari au murit, iar alţi nouă au fost transportaţi la spitalul din Câmpulung şi doi la Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici