Gala Premiilor UNITER 2018: Cine au fost desemnaţi cei mai buni actori, scenografi şi regizori

Peste 100 de actori, scenografi şi regizori au fost prezenţi, luni seara, la Alba Iulia, la Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 26-a ediţie, în cadrul căreia s-a sărbătorit teatrul românesc, fiind acordate peste 20 de premii pentru diferite roluri, activităţi sau spectacole. Printre marii actori care au fost apreciaţi, s-a numărat şi actriţa Ileana Stana-Ionescu care a primit premiul pentru întreaga activitate.

2625 afișări
Imaginea articolului Gala Premiilor UNITER 2018: Cine au fost desemnaţi cei mai buni actori, scenografi şi regizori

Gala Premiilor UNITER 2018: Cine au fost desemnaţi cei mai buni actori, scenografi şi regizori

Gala Premiilor UNITER s-a organizat, în anul Centenar, la Alba Iulia, oraş în care în urmă cu 100 de ani s-a votat unirea Transilvaniei cu România.

Evenimentul a avut loc în prezenţa a 300 de persoane, într-un pavilion transparent, amplasat pe esplanada din faţa Catedralei Romano-Catolice, unde au fost premiaţi cei mai buni actori, regizori şi scenografi.

Premiile UNITER s-au acordat pentru:

Cel mai bun spectacol – Rambuku

Cel mai bun regizor – Yuri Kordonsky

Cel mai bun scenograf – Helmut Stürmer şi Ioana Popescu

Cel mai bun actor în rol principal – Victor Rebengiuc

Cea mai bună actriţă în rol principal – Mariana Mihuţ

Cel mai bun actor în rol secundar – Zsolt Bogdan

Cea mai buna actriţă în rol secundar – Ada Lupu

Critică teatrală – Doina Modola

Teatru radiofonic – Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin

Teatru TV – Visul unei nopţi de iarnă

Debut – Codrin Boldea

Senatul UNITER a decernat:

Premiul pentru întreaga activitate – actriţă: Ileana Stana-Ionescu

Premiul pentru întreaga activitate – actor: Anton Tauf

Premiul pentru întreaga activitate – regizor: Alexandru Dabija

Premiul pentru întreaga activitate – scenograf: Doru Păcurar

Premiul pentru întreaga activitate – critică şi istorie teatrală: Sorina Bălănescu

Premiile speciale pentru spectacolul de circ, pentru teatrul de copii, pentru coregrafiein arta spectacolului, pentru teatrul de păpuşi şi marionete, pentru teatrul de revista, pentru muzica de teatru, pentru performanţă în domeniul nonverbal  – Teatrul de Păpuşi ”Prichindel” din Alba Iulia, Universitatea de Arte din Târgu-Mureş şi Teatrul ”Ion Creangă” din Bucureşti

Premiul de Excelenta – Horaţiu Mălăele

Premii decernate în cadrul Galei:

Premiul MECENA – Steven van Groningen

Premiul special al Preşedintelui UNITER – Marina Constantinescu

Premiul pentru „Cea mai bună piesa românească a anului” – 50 de secunde

Premiul Consiliul Britanic – Centrul de Teatru Educaţional Replika

Gala Premiilor Uniter este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii Teatrale din România, fiind coordonată de Ion Caramitru.

Evenimentul se desfăşoară anual, începând din 1991, acordând distincţiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat.

Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu deselecţie. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu.

Gala a avut loc în deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru ”Poveşti”, care a ajuns în acest an, la cea de-a 13-a ediţie, la Alba Iulia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici