Eşec la Senat. Plenul convocat în sesiune pentru ordonanţele Tudose privind pensiile de serviciu şi plafonarea indemnizaţiilor pentru mame, suspendat din lipsă de cvorum, după 10 minute/ La Camera Deputaţilor, boicot şi controverse

Plenul Senatului, convocat marţi în sesiune extraordinară pentru a discuta OUG emise de Guvern în vacanţa parlamentară, a fost suspendat din lipsă de cvorum, şedinţa desfăşurându-se pe parcursul a 10 minute, în care au fost anunţate OUG respective.

5332 afișări
Imaginea articolului Eşec la Senat. Plenul convocat în sesiune pentru ordonanţele Tudose privind pensiile de serviciu şi plafonarea indemnizaţiilor pentru mame, suspendat din lipsă de cvorum, după 10 minute/ La Camera Deputaţilor, boicot şi controverse

Eşec la Senat. Plenul convocat în sesiune pentru ordonanţele Tudose privind pensiile de serviciu şi plafonarea indemnizaţiilor pentru mame, suspendat din lipsă de cvorum, după 10 minute/ La Camera Deputaţilor, boicot şi controverse

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, astfel, încă din debutul şedinţei, că în sala de plen şi-au înregistrat prezenţa 58 din din cei 136 de senatori, cvorum legal nefiind îndeplinit.

Tăriceanu le-a adus la cunoştinţa senatorilor prezenţi prevederile constituţionale ale articolelor 66 şi 115 din Legea fundamentală referitoare la procedura de convocare a sesiunii extraordinare şi la obligaţia Camerei sesizate de a se reuni în sesiune extraordinară dacă Guvernul emite OUG în vacanţa parlamentară.

El a mai spus că Senatul a fost convocat statutar în sesiune extraordinară în 8 august de către Biroul permanent, for care a decis ca actele normative emise de Guvern – 9 OUG – să fie repartizate comisiilor permanente competente.

OUG cu care fost sesizat Senatul privesc restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme, modificarea Codului muncii, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, salarizarea poliţiştilor, drepturile foştilor preşedinţi, legea farmaciei, pensiile de serviciu, drepturile persoanelor cu handicap şi ELCEN.

Potrivit lui Tăriceanu, termenele stabilite sunt 29 august - pentru avizare, şi 31 august - pentru prezentarea rapoartelor.

OUG privind şcolile doctorale, transmisă la comisii. Sesiunea extraordinară, boicot şi controverse

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, marţi, trimiterea la comisii a proiectului de lege pentru aprobarea OUG privind şcolile doctorale, deputaţii PSD fiind asiguraţi de Florin Iordache că s-au reunit „regulamentar”, în timp ce UDMR şi USR au susţinut contrariul, iar PNL şi PMP nu au participat.

„Vă propun ca ordinea de zi a sesiunii extraordinare să cuprindă proiectul de lege pentru aprobarea OUG 54/2017 pentru modificarea articolului 8 alineatul 3 din OUG 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale sănătăţii. Vă propun să fie sesizate, în fond, comisia pentru învătământ şi pentru avize comisia juridică, termenul pentru amendamente fiind 18 august, termenul de depunere a raportului 25 august. Proiectul urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă ”, a declarat preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Florin Iordache, în deschiderea lucrărilor sesiunii extraordinare.

Ordinea de zi şi programul de lucru pentru sesiunea extraordinară au fost votate cu 89 de voturi „pentru”, două abţineri, înregistrându-se şi un deputat care nu a votat.

Deputatul UDMR Marton Arpad a susţinut după exprimarea votului că această situaţie nu ar fi trebuit să fie „forţată”, susţinând că nu a fost întrunit cvorum de şedinţă şi criticând absenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

„Nu ar fi trebui să fie forţată această situaţie, nu a fost adoptată. (...) Ar fi trebuit să existe cvorum de şedinţă. În momentul în care aţi adoptat ceva ar fi trebuit să existe cvorum de şedinţă, atât conform Constituţiei, CCR şi Regulamentului nostru(...)”, a declarat Marton Arpad.

„Era mai bine să convocaţi o şedinţă a Biroului Permanent ca să existe acolo cvorum (...) Cineva convoacă o şedinţă şi nu vine, dar ce suntem noi, Camera Deputaţilor?”, a mai spus deputatul UDMR.

Florin Iordache a replicat că plenul nu a „adoptat”, ci a „repartizat” OUG la comisiile de specialitate.

USR a susţinut, în plen, că modul în care a fost convocată sesiunea extraordinară nu este constituţional şi poate fi considerat un abuz în serviciu şi a reamint că nu există „instituţia şedinţei de Birou permanent telefonică”, în contextul în care deputatul PSD Ioan Munteanu a declarat în plen că sesiunea extraordinară este legală şi ca majoritatea membriilor Biroului permanent au fost contacta telefonic şi au fost de acord cu convocarea sesiunii.

„Sesiunea extraparlamentară poate fi cerută de preşedintele României, nu este cazul, de Biroul permanent, nu este cazul, de o treime din deputaţi, nu este cazul. Aşadar sesiunea extraordinară nu are bază constituţională, poate fi considerat un abuz în serviciu, fără prag”, a declarat Cristian-Gabriel Seidler, în plenul Camerei Deputaţilor.

La rândul său, deputatul USR Dan Barna a susţinut că plenul „într-o ilegalitate crasă”.

„Suntem într-o ilegalitate crasă, nu există instituţia şedinţei de Birou permanent telefonică. (...) dacă nu a existat şedinţa Biroulul Permanent nu avem această sesiune ca fiind legală, acest plen este complet ilegal”, a susţinut deputatul USR Dan Barna.

PNL şi PMP nu au participat la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor.

Preşedintele de şedinţă Florin Iordache a intervenit la finalul şedinţei pentru a asigura „o corectă informare” a deputaţilor prezenţi.

„(...) Stimaţi colegi, dumneavoastră aţi venit azi în mod regulamentar, constituţional. (...) Ieri în momentul în care am fost sesizaţi cu această OUG noi aveam cinci zile în care potrivit articolului 115, alineatul din Constituţie trebuia să ne reunim. În urma apelului telefonic al secretarului general la membrii Biroului permanent şi la liderii de grup, cu o majoritate covârşitoare s-a convenit ca sesiunea extraordinară să se facă astăzi la ora 15:00”, a declarat Florin Iordache.

Iordache a precizat că în Biroul permanent de la ora 11:00, deputaţii ar fi trebuit „să urmeze o procedură foarte clară, de a solicita unei comisii sau mai multor comisii” să facă raportul asupra OUG, iar în condiţiile în care nu a fost întrunit cvormul de şedinţă, această decizie a fost luată de plenul Camerei Deputaţilor.

„Declar şedinţa închisă, vă doresc vacanţă placută. Ne revedem la 1 septembrie”, le-a transmis Iordache celor 102 deputaţi prezenţi.

 

ŞTIRE INIŢIALĂ

Biroul permanent al Senatului a aprobat, marţi, ordinea de zi a şedinţei de plen, care a fost convocat pentru ora 15.00 în sesiune extraordinară, ca urmare a adoptării de către Guvern, săptămâna trecută, a mai multor OUG în timpul vacanţei parlamentare.

„Am aprobat ordinea de zi şi convocarea Senatului în sesiune extraordinară. Sunt 9 Ordonanţe de Urgenţă care au fost emise de Guvern şi la care Senatul este prima Cameră sesizată. Le-am repartizat, conform procedurilor pe care le avem prevăzute în Regulament, către comisiile de specialitate, comisii de avizare, comisii care vor da raportul”, a precizat, după şedinţa BP, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

El a spus că termenele stabilite sunt 29 august - pentru avizare, şi 31 august - pentru prezentarea rapoartelor.

Camera Deputaţilor a fost sesizată, pentru sesiunea extraordinară, ca primă Cameră, doar cu o OUG, privind şcolile doctorale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici