Prima pagină » Știri externe » Boris Tadici: Serbia va „anula” orice decizie de independenţă a liderilor din Kosovo

Boris Tadici: Serbia va „anula” orice decizie de independenţă a liderilor din Kosovo

Serbia va "anula" orice decizie a autorităţilor din Kosovo referitoare la o eventuală independenţă a provinciei separatiste, a anunţat miercuri preşedintele sârb Boris Tadici, la finalul celor trei zile de negocieri de la Baden (Austria), încheiate fără succes.
Boris Tadici: Serbia va
28 nov. 2007, 13:00, Știri externe

"Vom anula toate deciziile care ar conduce la proclamarea independenţei. Vom utiliza toate metodele legale şi diplomatice pentru a anula o asemenea decizie", a declarat preşedintele, subliniind că Serbia nu recunoaşte decât legitimitatea ultimei rezoluţii (1244) a Consiliului de Securitate ONU.

"Atât timp cât această rezoluţie nu este înlocuită cu alta, va rămâne în vigoare", a completat premierul sârb Vojislav Kostuniţa, reamintind că "negocierile au început în cadrul Consiliului de Securitate şi, prin urmare, acolo trebuie să se şi încheie".

Anterior, preşedintele provinciei Kosovo, Fatmir Sejdiu, a anunţat că negocierile organizate în oraşul austriac Baden s-au încheiat fără ajungerea la un acord. "Vă anunţ cu regret că nu s-a ajuns la niciun acord cu Serbia", a spus Sejdiu în cursul unei conferinţe de presă.

"Dorinţa noastră este să construim un stat democratic, prin respectarea valorilor europene", a subliniat Sejdiu, precizând că "toţi cetăţenii noului stat vor avea drepturi egale, iar o atenţie deosebită va fi acordată minorităţilor".

La rândul său, viitorul premier kosovar Hashim Thaci şi-a exprimat regretul că nu s-a ajuns la un acord cu Serbia: "Negocierile între sârbi şi kosovari se încheie astăzi şi vom respecta calendarul până la 10 decembrie", data fixată de Naţiunile Unite pentru stabilirea statutului provinciei Kosovo.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da