Prima pagină » Social » Timiş: Doi copii au murit, iar părinţii lor şi încă un copil au fost răniţi într-un accident rutier

Timiş: Doi copii au murit, iar părinţii lor şi încă un copil au fost răniţi într-un accident rutier

Doi copii, unul de şapte şi altul de 12 ani, au murit, iar fratele lor şi părinţii copiilor au fost răniţi, joi seară, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în sensul giratoriu dintre centura ocolitoare a Lugojului şi autostrada Lugoj-Deva, din cauză că şoferul a pierdut controlul direcţiei.
Timiş: Doi copii au murit, iar părinţii lor şi încă un copil au fost răniţi într-un accident rutier

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Ionuţ Bocancea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că joi seară, între centura ocolitoare a municipiului Lugoj, din judeţul Timiş, şi intrarea pe autostrada A6 Lugoj- Deva a avut loc un grav accident de circulaţie în urma căruia doi copii, unul de şapte şi altul de 12 ani, şi-au pierdut viaţa, iar un al treilea copil şi părinţii minorilor au fost răniţi, fiind transportaţi la spitalul din Lugoj.

Un conducător auto de 33 ani, din Lugoj, care venea dinspre Caransebeş şi se ducea spre Lugoj, a pierdut controlul direcţiei de deplasare ieşind în afara părtii carosabile în sensul giratoriu, între centura Lugojului şi autostrada A 6 Lugoj-Deva, unde s-a răsturnat. În urma accidentului, a rezultat decesul a doi copii de 12 şi şapte ani şi rănirea celui de-al treilea copil. Cei doi adulţi din maşină au fost transportaţi la spital la Lugoj”, a declarat Ionuţ Bocancea.

La faţa locului au sosit mai multe ambulanţe şi un echipaj de pompieri de la descarcerare, care au scos victimele din maşina avariată.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul şi fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia