Prima pagină » Economic » CFR, amendată pentru condiţiile dintr-o gară din Harghita: Pereţi afumaţi, scaune rupte, lipsa căldurii

CFR, amendată pentru condiţiile dintr-o gară din Harghita: Pereţi afumaţi, scaune rupte, lipsa căldurii

Compania CFR a fost amendată cu 15.000 de lei de Protecţia Consumatorului Harghita, pentru condiţiile din gara din localitatea Siculeni - scaune rupte, pereţi arşi şi afumaţi, lipsa căldurii -, comisarii constatând, totodată, că autorizaţia emisă de Autoritatea Feroviară Română nu mai este valabilă.
CFR, amendată pentru condiţiile dintr-o gară din Harghita: Pereţi afumaţi, scaune rupte, lipsa căldurii
Daniela Mezey
12 nov. 2015, 10:13, Economic

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Harghita, mai multe persoane au depus reclamaţii privind ”condiţiile groaznice” oferite de CFR Călători în sălile de aşteptare din gări, în special în cele din zonele rurale din judeţ.

Şeful CJPC Harghita, Laurenţiu Moldovan, a declarat, corespondentuui MEDIAFAX, că, în urma controlului făcut la gara din localitatea Siculeni, comisarii au constatat că oamenii trebuia să aştepte trenul într-o sală insalubră, neîncălzită şi neluminată, cu scaune rupte şi pereţi murdari şi afumaţi.

”Scaune murdare, rupte, cu diferite şuruburi ieşite, pereţi murdari, arşi, afumaţi. Nu există nicio sursă de căldură. Astfel, temperatura este aproape identică celei de afară, deoarece tâmplăria este stricată. În gară nu există corpuri de iluminat aproape deloc, fiind întuneric pe timp de noapte”, a spus Laurenţiu Moldovan.

Totodată, comisarii de la Protecţia Consumatorului au consemnat că la data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenţiei ”a fost prezentată o autorizaţie emisă de Autoritatea Feroviară Română – AFER, care nu mai era valabilă”.

”Autorizaţia în cauză atestă şi condiţiile de calitate a serviciilor, dar operatorul economic, la solicitarea comisarilor CJPC Harghita, nu a prezentat o altă autorizaţie valabilă”, a mai spus şeful CJPC Harghita.

Aşadar, operatorul economic în administrarea căuia se află gara din Siculeni, respectiv CFR Călători, a fost sancţionat cu 15.000 de lei, punându-i-se în vedere, totodată, să remedieze deficienţele constatate.

Gara din Siculeni nu este singura din judeţul Harghita fără curent electric şi încălzire, altele nu au nici canalizare sau apă curentă.

În 22 septembrie, când angajaţii CFR au intrat în grevă japoneză, nemulţumiţi, între altele, că nu le-au fost majorate salariile, preşedintele Organizaţiei Sindicatului Independent din Mişcare (OSIM) CFR Harghita, Cosmin-Sorin Micloş, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că de la Bodoc (judeţul Covasna) şi până la Sâncrăieni (Harghita), cu excepţia staţiunii Băile Tuşnad, nicio staţie CFR nu are curent electric, iar unele dintre ele nu au nici apă potabilă, canalizare şi toalete. La Mădăraş, clădirea gării se află într-o stare avansată de degradare.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia