Prima pagină » Știri externe » Cinci marinari polonezi, răpiţi de piraţi, de pe vasul lor, în regiunea de coastă a Nigeriei

Cinci marinari polonezi, răpiţi de piraţi, de pe vasul lor, în regiunea de coastă a Nigeriei

Cinci marinari polonezi au fost răpiţi de piraţi, în timp ce navigau în apropiere de regiunea de coastă a Nigeriei dinspre Belgia, a anunţat ministrul polonez de Externe, Witold Waszczykowski, citat de BBC News online.
Cinci marinari polonezi, răpiţi de piraţi, de pe vasul lor, în regiunea de coastă a Nigeriei

Vasul de marfă Szafir a fost atacat de piraţi în cursul nopţii de joi spre vineri în regiunea de coastă a Nigeriei, a anunţat vineri Witold Waszczykowski, ministrul polonez de Externe, într-o conferinţă de presă.

Printre cei cinci ostatici se află şi capitanul vasului.

Alţi 11 membri ai echipajului ar fi evadat, după ce s-au încuiat în sala motoarelor. Aceştia se află în siguranţă, iar nava lor a fost localizată la 30 de mile nautice de regiunea de coastă a Nigeriei, potrivit ministrului polonez de Externe, fiind trimis un alt echipaj pentru a fi recuperaţi.

Vasul de marfă naviga din Belgia către Nigeria, potrivit presei poloneze.

Waszczykowski a declarat, vineri, că răpitorii nu a luat încă legătura cu autorităţile poloneze.

Potrivit ministrului polonez al Transportului Maritim, Marek Grobarczik, zona în care a avut loc atacul nu este frecventată de piraţi.

Influenţa tot mai mare a piraţilor din zona vestică a Africii ridică din ce în ce mai multe probleme de securitate maritimă.

Nava Szafir, deţinută de compania EuroAfrica, transporta metale şi alte materiale, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da