Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, un şofer neatent, care voia să întoarcă maşina pe strada Rezervelor, din cartierul Militari, a lovit o ţeavă de gaze în momentul în care a dat cu spatele. În urma impactului, ţeava s-a fisurat şi au avut loc scurgeri importante de gaze.
Imediat au fost alertaţi pompierii, poliţiştii, compania de gaze şi ambulanţa, deoarece exista riscul producerii unei explozii, zona fiind una foarte populată.
După aproximativ 80 de minute, reprezentanţii companiei de gaze au reuşit să remedieze avaria.
Nu au existat victime şi nici pagube materiale majore, dar şoferul neatent ar putea fi obligat să suporte costurile reparaţiei, spun reprezentanţii companiei de gaze.
Citeşte şi: Trafic intens pe Valea Prahovei, se circulă în coloană de la ieşirea din Predeal până în Buşteni. Ce alte trasee trebuie să evitaţi
Citeşte şi: Tatăl lui Bogdan Gigină: Erau zile când Bogdan muncea 18 ore, doar pentru a fi deplasat oficialul român de la restaurant la toaleta proprie şi retur