Iniţial, Consiliul de Securitate era programat să se pronunţe duminică asupra unui proiect de rezoluţie propus de Franţa, însă Rusia şi-a manifestat opoziţia, citând temeri cu privire la trimiterea unor oficiali ONU nepregătiţi să monitorizeze protecţia civililor rămaşi în ultima zonă controlată de rebeli în estul Alepului.
După mai multe ore de negocieri, ambasadorul Franţei la ONU, Francois Delattre, a anunţat că s-a ajuns la un compromis, însă noua rezoluţie are la bază proiectul francez.
Noua rezoluţie cere Secretarului General al ONU, Ban Ki-moon „să ia de urgenţă toate măsurile necesare, inclusiv măsuri de securitate în consultare cu părţile interesate, pentru a permite monitorizarea de către Naţiunile Unite şi a altor instituţii relevante a situaţiei civililor … din districtele de est ale oraşului Alep”.
Samantha Power, ambasadorul Statelor Unite la ONU, a declarat că se aşteaptă la aprobare unanimă a rezoluţiei.
Citeşte şi: ATACURI ARMATE în Iordania: Zeci de morţi şi răniţi după ce indivizi neidentificaţi au atacat cu arme automate patrule de poliţie
Citeşte şi: Drama civililor din Siria: Autovehicule, atacate şi incendiate, în cadrul operaţiunilor de evacuare a persoanelor bolnave sau rănite
Citeşte şi: EXCLUSIV Frank Rose, asistent al secretarului de Stat american: SUA şi aliaţii se confruntă cu noi ameninţări din partea Rusiei şi Chinei
Citeşte şi: Mike Russel, ministrul scoţian pentru negocierile cu UE: Scoţia ar putea rămâne pe piaţa liberă, chiar şi fără Marea Britanie, în urma Brexitului