„Egiptul nu va ezita să lovească taberele de antrenament teroriste, atât pe teritoriul naţional, cât şi în străinătate”, a declarat preşedintele Abdel Fattah al-Sisi, citat de AFP.
Cel puţin 26 de persoane au fost ucise, iar alte 25 rănite, după ce mai mulţi indivizi au deschis focul asupra unui autobuz în care se aflau membri ai minorităţii creştine de rit copt din Egipt, informează BBC News online, citând presa şi autorităţile egipteane.
Bilanţul anterior era de 23 de morţi şi 25 de răniţi.
Incidentul a avut loc în provincia Minya, aflată la aproximativ 250 de kilometri sud de Cairo.
Autobuzul se îndrepta spre mânăstirea Sfântul Samuel.
Creştinii de rit copt au fost ţinta mai multor atacuri teroriste în ultimele luni, inclusiv două atentate sinucigaşe pe data de 9 aprilie care vizat biserici copte şi care s-au soldat cu 46 de morţi.
Atacurile au fost revendicate de reţeaua extremistă Stat Islamic, însă până acum nimeni nu a revendicat atentatul de vineri.
Autobuzul era parte a unui convoi care a fost oprit de opt până la zece indivizi îmbrăcaţi în uniformă militară. Atacatorii au folosit arme de foc automat, după care au părăsit scena incidentului în trei vehicule de teren.
Ibram Samir, un oficial creştin din Minya, a declarat pentru cotidianul New York Times că printre victime se numără şi câţiva copii.
Citeşte şi: ATACUL din Manchester: Încă un bărbat a fost arestat. Numărul indivizilor reţinuţi a ajuns la nouă
Citeşte şi: Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie: Implicarea în războaie a amplificat riscurile teroriste/ Sondaj: Popularitatea partidului premierului Theresa May, în scădere
Citeşte şi: Cel puţin 26 de morţi, după ce mai mulţi indivizi înarmaţi au atacat un autobuz în Egipt