Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat că de anul viitor parcările în staţiunea Mamaia vor fi cu plată, însă se va încerca o variantă mai ieftină pentru angajaţii care au nevoie de transport între locul de muncă şi domiciliu sau cazare.
„Avem o problemă legată de transport şi vedem că se suprapun aici trei fluxuri: fluxul de angajaţi, care de cele mai multe ori vin cu maşina proprietate personală, fluxul de turişti şi fluxul uzual dat de vecinătatea noastră, dintre Constanţa, Năvodari sau zona de acces către restul judeţului. Pentru anul viitor, vă anunţ de pe acum, toate parcările vor fi plată. Aşa cum mergem, de exemplu, la Braşov, la Sibiu, la Timişoara, şi peste tot toată lumea plăteşte un tarif pe oră, vom face acelaşi lucru. Evident că pentru angajaţi vom face o politică de preţ mai mică, pentru că este un transport de necesitate, şi vom dubla această politică cu o politică de punere în acord a reţelei de transport în comun în funcţie de angajaţii pe care dumneavoastră îi aveţi”, a spus primarul Constanţei la întâlnirea cu agenţii economici..
Prezent şi el la întâlnire, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, i-a răspuns primarului Făgădău şi a cerut ca parcările să fie gratuite pentru turişti, iar taxa să fie plătită doar de constănţeni.
„Aţi spus că aţi luat decizia ca la anul să fie parcarea cu plată. M-aş bucura să avem nişte parcări speciale pentru constănţeni, să dăm prioritate turiştilor care vin din ţară. Sunteţi de acord că cei care vin din Botoşani şi stau la hotel trebuie să aibă prioritate înainte de constănţeni. Şi atunci mai bine să fie taxă pentru constănţeni, pentru că cei care vin şi plătesc hotelul cu 300 de lei nu este normal să plătească încă o taxă. Nu e normal să taxăm turistul în orice mod şi în orice face”, a spus Mohammad Murad.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a organizat marţi, în Mamaia, o întâlnire de lucru, la care au participat agenţii economici din turism şi autorităţile locale, subiectele de discuţie fiind axate pe două teme: îmbunătăţirea relaţiilor dintre mediul de afaceri din turism şi autorităţile statului, respectiv, identificarea soluţiilor pentru rezolvarea problemelor apărute în sezonul estival 2017.
Citeşte şi: Accident în Delta Dunării: Doi bărbaţi au fost răniţi după ce au intrat cu barca într-un copac
Citeşte şi: Fostul prefect al Iaşiului, Dragomir Tomaşeschi, trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă
Citeşte şi: FOTO, VIDEO | Toate spaţiile de joacă de pe litoral, verificate după ce corzile unei trambuline elastice s-au rupt cu un copil. „Acesta a căzut şi a intrat în panică”
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI. Ministrul Educaţiei: În doi ani de zile toate şcolile vor avea Internet. Părinţii vor primi notele şi absenţele în timp real
Citeşte şi: MAI zguduit de valul de pensionări de teama OUG de plafonare a pensiilor militare. Carmen Dan: 700 de cereri au fost depuse de vineri până marţi / Peste 1.100 de cereri de pensionare sunt în curs de soluţionare
Citeşte şi: Din septembrie, şantierele de autostrăzi vor fi filmate oficial cu drona. Imaginile vor deveni publice