La sfârşitul săptămânii trecute un copil a căzut de pe o trambulină din Mamaia, după ce două dintre corzile elastice s-au rupt, comisarii de la Protecţia Consumatorilor demarând anchete. Potrivit reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, incidentul a fost semnalat în data de 30 iulie, de părintele unui copil care a mers la o trambulină elastică aflată pe o plajă din staţiunea Mamaia.
„Copilul său a închiriat pentru trei minute trambulina elastică Euro Jumper Polonia, iar în timp ce efectua sărituri două corzi din patru s-au rupt, iar copilul a căzut din aer pe trambulină. Acesta s-a speriat şi a intrat în panică”, se precizează în comunicatul de presă remis marţi corespondentului MEDIAFAX de CJPC Constanţa.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că operatorul economic care deţinea echipamentul de agrement nu avea autorizaţie emisă de unitatea administrativ teritorială, respectiv Primăria Constanţa, şi nu a prezentat registrul unic de control.
Operatorul a fost sancţionat şi pentru faptul că a pus în pericol viaţa şi sănătatea utilizatorilor.
Comisarii CJPC Constanţa a amendat firma cu10.000 lei şi au dispus şi interzicerea echipamentului pentru agrement până la remedierea deficienţelor constatate.
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au mai precizat că acţiunile de control în parcurile de distracţii de pe litoral şi în spaţiile de joacă continuă, pentru a preîntâmpina situaţii similare.
Până în prezent au fost efectuate 22 de acţiuni de control, din care au fost finalizate 16. Au fost emise sancţiuni contravenţionale în valoare de 74.000 lei, iar patru firme au primit avertismente. De asemenea, în patru cazuri s-a dispus măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciului.

Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI. Ministrul Educaţiei: În doi ani de zile toate şcolile vor avea Internet. Părinţii vor primi notele şi absenţele în timp real
Citeşte şi: MAI zguduit de valul de pensionări de teama OUG de plafonare a pensiilor militare. Carmen Dan: 700 de cereri au fost depuse de vineri până marţi
Citeşte şi: Din septembrie, şantierele de autostrăzi vor fi filmate oficial cu drona. Imaginile vor deveni publice
Citeşte şi: Coduri de CANICULĂ în România: Viteza trenurilor va fi redusă cu 20-30 km din cauza temperaturilor ridicate/ Posibile restricţii de circulaţie auto în perioada 2-3 august