Prima pagină » Știri externe » Vicepremierul Spaniei va conduce regiunea catalană/ Regiunea, controlată de 33.000 de agenţi. Şeful Poliţiei din Catalonia a fost demis

Vicepremierul Spaniei va conduce regiunea catalană/ Regiunea, controlată de 33.000 de agenţi. Şeful Poliţiei din Catalonia a fost demis

Guvernul de la Madrid a decis, vineri seara, dizolvarea Executivului catalan, condus de Carles Puigdemont, şi a Parlamentului regional, iar conducerea regiunii a fost preluată de către Soraya Saenz de Santamaria, vicepremierul Spaniei, informează presa internaţională.
Vicepremierul Spaniei va conduce regiunea catalană/ Regiunea, controlată de 33.000 de agenţi. Şeful Poliţiei din Catalonia a fost demis

Pe lângă destituirea din funcţie a lui Carles Puigdemont, Guvernul spaniol a dispus demiterea şefilor Poliţiei din regiunea catalană, iar funcţiile administrative din regiune sunt preluate de către Executivul din Madrid.

Soraya Saenz de Santamaria, vicepremierul Spaniei, a fost delegată să preia atribuţiile administrative ale regiunii, iar Ministerul spaniol de Interne a preluat conducerea asupra forţelor de ordine regionale. Aceste decizii au fost publicate în Monitorul Oficial din Spania.

În plus, Guvernul spaniol a decis închiderea Departamentului pentru Relaţii Externe din Catalonia.

Într-un efort pentru detensionarea situaţiei, membrii poliţiei regionale, cunoscută şi sub numele de Mossos d’Esquadra, au precizat că vor acţiona într-o manieră neutră.

Mariano Rajoy, premierul Spaniei, a anunţat că vor fi organizate alegeri regionale la 21 decembrie, care au scopul de a restaura ordinea constituţională.

”Nimeni nu poate acţiona în afara legii. Niciodată nu am vrut să ajungem până în acest punct. Trăim o zi tristă. Guvernul Spaniei a adoptat măsuri pentru a evita sechestrarea inadmisibilă a catalanilor şi desprinderea unei părţi a teritoriului Spaniei”, a declarat, vineri seara, Rajoy.

Aplicarea măsurilor anunţate de Rajoy ar putea genera noi confruntări violente între cei care susţin independenţa şi forţele de ordine ale Guvernului de la Madrid, asemănătoare celor care au avut loc în ziua desfăşurării referendumului pe tema independenţei. În plus, încă nu este clar dacă liderii catalani, destituiţi prin ordinul Guvernului, sunt dispuşi să renunţe la prerogativele lor fără să opună rezistenţă.

Catalonia este una dintre cele mai bogate regiuni din Spania, având o populaţie de aproximativ 7,5 milioane de oameni. Circa 16% din populaţia Spaniei locuieşte în Catalonia, iar regiunea ce urmăreşte independenţa produce 19% din PIB-ul spaniol, potrivit BBC.

Ministerul spaniol de Interne a decis, vineri seara, destituirea din funcţie a şefului Poliţiei catalane, ca parte a măsurilor pentru preluarea controlului asupra regiunii Catalane, iar Executivul de la Madrid afirmă că va controla peste 30.000 de agenţi ai forţelor de ordine din regiune.

Potrivit presei spaniole, Guvernul naţional va controla în regiunea catalană aproximativ 33.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine. Mai mulţi ofiţeri ai Poliţiei din Catalonia au transmis o scrisoare ministrului spaniol de Interne, Juan Ignacio Zoido, în care au precizat că îşi menţin angajamentul faţă de constituţie şi că vor menţine ordinea legală în regiune, relatează El Mundo.

Totodată, Guvernul a stabilit ca alegerile regionale să se desfăşoare la 21 decembrie.

Parlamentul Cataloniei a aprobat vineri după-amiază proclamarea independenţei. În replică, Senatul Spaniei a dispus suspendarea autonomiei Cataloniei.

 

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
Vă amintiți de Jeremie N'Jock? 3 întâmplări haioase cu atacantul spectaculos al Craiovei
GSP.ro
Seceta extremă de pe Dunăre dezvăluie epave din Al Doilea Război Mondial și un posibil proiectil de catapultă vechi de 2.000 de ani
Gandul
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. Cărțile lor de identitate NU mai sunt valabile de la 3 august 2026
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia