Prima pagină » Știri externe » Proiect privind încadrarea instituţiilor media din alte ţări ca „agenţi străini”, aprobată în Rusia

Proiect privind încadrarea instituţiilor media din alte ţări ca „agenţi străini”, aprobată în Rusia

Duma de stat, camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, a aprobat un proiect de lege ce prevede că instituţiile media din alte ţări cu operaţiuni în Rusia sunt obligate să se înregistreze ca "agenţi străini", informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.
Proiect privind încadrarea instituţiilor media din alte ţări ca

Proiectul de lege a fost aprobat la mai puţin de o săptămână după ce Washingtonul a obligat RT, instituţie media controlată de Moscova, cunoscută anterior drept Russia Today, să se înregistreze ca agent străin în SUA.

Textul proiectului de lege aprobat miercuri este atât de vag încât ar putea fi folosit împotriva oricărei instituţii media străine care operează pe piaţa rusă. Parlamentarii au declarat că este sarcina autorităţilor federale să decidă ce instituţii media străine vor fi aprobate.

După ce a fost aprobat de Duma de stat, proiectul urmează să ajungă pe masa preşedintelui Vladimir Putin pentru decizia finală. Kremlinul a semnalat deja că sprijină această iniţiativă legislativă.

Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane afirmă că instituţia media RT a încercat să influenţeze scrutinul prezidenţial în interesul Kremlinului, acuzaţie respinsă de Russia Today şi Preşedinţia de la Moscova.

În weekend, preşedintele Vladimir Putin s-a declarat dezamăgit de decizia autorităţilor americane de a impune restricţii mass-mediei ruse care activează pe piaţa americană, afirmând că acţiunea reprezintă un atac la adresa libertăţii de exprimare.

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia