În aprilie 2016, prinţii Harry şi William au vizitat studiourile de film Pinewood din apropierea Londrei, unde a fost turnat lungmetrajul „Star Wars: The Last Jedi”, s-au „duelat” cu săbii Jedi şi s-au fotografiat cu Chewbacca. Presa internaţională a scris atunci că cei doi prinţi au filmat o scenă pentru pelicula „The Last Jedi”, îmbrăcaţi în costume de stormtroopers.
Publicaţia britanică The Telegraph a scris, marţi, că prinţul William – prezent, duminică seară, la gala premiilor industriei de film britanice (BAFTA), în calitate de preşedinte al Academiei de film şi televiziune britanice (British Academy of Film and Television Arts), organizatoarea evenimentului – s-a plâns că rolul său a fost tăiat la montaj.
Prinţul a fost înregistrat cu nişte camere video instalate pentru a transmite imagini de culise în spaţiul alocat presei prezente la eveniment. Prinţul William a făcut comentariul în timp ce vorbea cu echipa de monteuri a filmului „Baby Driver”, nominalizat la premiile BAFTA.
„Am avut de ales un moment cheie cu monteurii, pentru că m-au eliminat din filmul «Star Wars»”, ar fi spus prinţul, afişând şi o „grimasă”, potrivit unor surse.
Se pare că imaginile cu prinţii au fost eliminate la montaj pentru că aceştia erau mult mai înalţi decât ceilalţi soldaţi stelari.
„The Last Jedi” este al optulea film al seriei de succes „Star Wars” şi a fost lansat în decembrie 2017. Până în prezent, filmul a avut încasări de 1,32 de miliarde de dolari la nivel mondial.
Citeşte şi: Anastasia Cecati, actriţa care a jucat şi în „Las Fierbinţi”, ucisă de soţ. Aceasta născuse o fetiţă în urmă cu trei săptămâni
Citeşte şi: Marilyn Manson, acuzat de hărţuire sexuală şi rasism. Actriţa de la care a pornit tot scandalul | VIDEO
Citeşte şi: Sylvester Stallone, victima unei farse online privind decesul său: Vă rog, ignoraţi… încă lovesc cu pumnul
Citeşte şi: Ioan Holender, fost director al Operei din Viena, s-a retras din Asociaţia Timişoara CCE 2021
Citeşte şi: IMAGINILE ZILEI: Vulcanul Sinabung din Iondonezia a erupt. Zeci de mii de oameni, evacuaţi de urgenţă