„Am luat act de decizia CCR, care a acţionat în virtutea prerogativelor sale. Nu este prima dată când soluţionează un conflict instituţional. Întotdeauna am respectat decizii CCR, chiar şi atunci când ele se opuneau voinţei a milioane de români, amintesc momentul referendumului de suspendare a preşedintelui Băsescu. Am mers pe ideea că trebuie să existe o instanţă ultimă a democraţiei. Un reper de necontestat, pentru că, dacă nu există un reper, trăim, nu într-un sistem constituţional, ci într-o stare de imponderabilitate constituţională, lipsită de repere”, a declarat Varujan Vosganian, vicepreşedinte ALDE, pentru MEDIAFAX.
„A contesta deciziile CCR, a sugera că CCR nu acţionează în virtutea Constituţiei, este cel mai mare pericol pentru democraţie. Dacă pot să mă exprim plastic, în croirea veşmântului democratic al României, CCR este nodul la aţă „,a mai spus Varujan Vosganian.
Vicepreşedintele ALDE spune că preşedintele Klaus Iohannis trebuia să ia imediat decizia de revocare a procurorului şef al DNA.
„În clipa în care CCR ia o decizie, ea devine executorie. Deciziile Curţii situează o anumită cauză în interiorul sau în afara prevederilor constituţionale. A fi în afară nu începe peste o lună, 3 sau şase luni de la decizie. Nu este un termen rezonabil în care prevederile devin efective, decât în situaţia în care Curtea Constituţională prevede în mod expres acest lucru. Decizia CCR a statuat că a menţine un şef de parchet în astfel de procedură e un atac la adresa autorităţii ministrului Justiţiei. Nu ştiu dacă preşedintele vrea cu tot dinadinsul să fie suspendat sau nu, dar vă spun că nu merită să fie suspendat”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele ALDE.
Curtea Constituţională arată, în comunicatul oficial privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.
„Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, prim-ministrului Guvernului României şi Ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.
Citeşte şi: Traian Băsescu, despre revocarea lui Laurei Codruţa Kovesi: Preşedintele poate recurge la un tertip
Citeşte şi: Lovitură pentru partidul lui Ponta: Comisiile de statut şi de regulament au transmis că deputaţii neafiliaţi nu-şi pot constitui grup parlamentar
Citeşte şi: Dăncilă, discuţii cu Prinţul Charles despre protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie
Citeşte şi: Raluca Turcan: CCR a fost transformată în avocatul intereselor private ale coaliţiei PSD-ALDE
Citeşte şi: Robert Cazanciuc: Decizia Curţii era previzibilă. Poate intervine un gest de onoare din partea Laurei Codruţa Kovesi
Citeşte şi: Şerban Nicolae: E de discutat serios despre suspendare, dacă Iohannis refuză revocarea şefei DNA
Citeşte şi: Klaus Iohannis, după discuţia cu Prinţul Charles: Apreciez implicarea Alteţei Sale în activităţi caritabile | GALERIE FOTO
Citeşte şi: Kelemen (UDMR): CCR a fost investită cu puteri extraordinare, ne place sau nu ne place decizia, o respectăm