„Vizita din această săptămână a lui Elbridge Colby, subsecretarul american al Apărării pentru Politică și unul dintre principalii arhitecți ai noii doctrine strategice a Washingtonului, a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai importante momente diplomatice ale acestui sfârșit de an pentru România. Nu atât prin ceea ce s-a anunțat, cât prin contextul în care s-a desfășurat”, transmite Mihai Fifor.
„Statele Unite își reevaluează prezența militară în Europa, iar România se află într-o regiune în care războiul din Ucraina, amenințările hibride și instabilitatea Mării Negre fac ca orice modificare a dispozitivului militar american să aibă consecințe strategice majore.
Colby a venit la București după discuțiile din Polonia, într-un moment în care Pentagonul pregătește deciziile privind redistribuirea forțelor americane în Europa. Iar miza pentru România era cât se poate de concretă: menținerea și, eventual, consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul nostru.
Ce am aflat după întâlnirile de la Cotroceni, Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Externe?
Că România își reafirmă angajamentul de a crește cheltuielile pentru apărare și de a dezvolta infrastructura militară, apărarea antiaeriană, capacitățile antidronă și cooperarea industrială cu Statele Unite.
Mai mult, potrivit informațiilor apărute în presă, Bucureștiul și-a exprimat disponibilitatea de a suporta o parte din costurile staționării trupelor americane. O ofertă semnificativă, care arată cât de importantă considerăm această prezență pentru securitatea națională.
Desigur, întrebarea esențială care se ridică este cât s-a putut obține din această vizită extrem de importantă, având în vedere miza uriașă a prezenței americane în România?
Să nu uităm faptul că România a avut, până în urmă cu doar câteva săptămâni, probabil cel mai opac guvern, în relația cu Statele Unite din întreaga perioadă de după aderarea la NATO.
Guvernul Bolojan care, prin deciziile sale și absența unei viziuni strategice coerente, a transmis Washingtonului semnale cel puțin contradictorii, dacă nu chiar ostile. Modul în care au fost gestionate alocările din programul european SAFE este, poate, cel mai elocvent exemplu. Nu participarea la un mecanism european de finanțare a apărării ridică semne de întrebare, ci lipsa unei abordări care să valorifice complementaritatea dintre securitatea europeană și Parteneriatul Strategic cu SUA. România nu are de ales între Europa și America. Iar credibilitatea sa strategică, afectată de asemenea ambiguități, nu se reconstruiește peste noapte.
Revenind însă la vizita lui Colby, din comunicările publice nu rezultă niciun angajament ferm privind menținerea actualelor efective americane, nicio decizie de suplimentare a acestora și nicio garanție suplimentară pentru securitatea regiunii Mării Negre. Am primit confirmarea continuării dialogului strategic, dar nu și clarificările pe care le așteptam privind viitorul prezenței militare americane.
Sigur, diplomația nu se desfășoară exclusiv prin comunicate de presă. Iar absența unor anunțuri publice nu înseamnă neapărat absența unor înțelegeri. Dar nici nu ne permite să prezentăm drept certitudini lucruri care, deocamdată, rămân deschise. Relaționarea ambiguă, aproape inexistentă, a guvernului Bolojan cu SUA costă, iar daunele produse nu pot fi, din păcate, evaluate decât pe termen lung.
În cele din urmă, la finalul zilei, decizia nu se ia la București. Se ia la Washington, la Pentagon, în cadrul unei reevaluări strategice în care România reprezintă doar una dintre piesele unui dispozitiv militar global aflat în transformare.
Parteneriatul Strategic cu Statele Unite rămâne un reper fundamental al politicii noastre de securitate. Dar soliditatea acestei relații nu înlătură, de la sine, incertitudinile privind configurația viitoare a prezenței militare americane în România.
Prin urmare, la sfârșitul acestei săptămâni, incertitudinea strategică este aproape la fel de mare ca înaintea vizitei. Știm ce își dorește România, știm ce este dispusă să ofere, dar încă nu știm ce decizii va lua Washingtonul.
Și poate că aceasta este principala concluzie.
Nu este un motiv de dramatizare. Este însă un motiv cât se poate de serios de reflecție strategică.
Săptămâna viitoare debutează cu o altă vizită extrem de importantă. Luni, 9 noiembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București, în cadrul unui turneu regional dedicat Mării Negre. Va avea întrevederi cu președintele României și cu prim-ministrul, înainte de a continua vizita în Bulgaria.
De această dată, Europa intră în scenă.
Iar succesiunea celor două vizite este, în sine, relevantă. Mai întâi Washingtonul, cu o nouă viziune asupra împărțirii responsabilităților de securitate. Apoi Bruxellesul, într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să își consolideze rolul strategic și capacitatea de apărare.
Rămâne de văzut dacă vizita Ursulei von der Leyen va aduce și angajamente concrete pentru securitatea Mării Negre sau dacă vom rămâne, și de această dată, în registrul declarațiilor de principiu.
Pentru că România are nevoie, mai mult decât oricând, nu doar de confirmarea importanței sale strategice, ci de transpunerea acestei importanțe în decizii, capabilități și angajamente concrete”, este mesajul postat de Mihai Fifor.