Prima pagină » Știri externe » Declaraţia unui ministru din Ucraina în care susţine că i s-a cerut să tolereze corupţia politică

Declaraţia unui ministru din Ucraina în care susţine că i s-a cerut să tolereze corupţia politică

Ministrul ucrainean al Finanţelor, Oleksandr Daniliuk, a acuzat miercuri că i s-a cerut să tolereze "corupţia politică" ori să demisioneze, în contextul în care premierul Volodimir Groisman a depus o solicitare formală în Parlament prin care cere demiterea lui, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Declaraţia unui ministru din Ucraina în care susţine că i s-a cerut să tolereze corupţia politică

Momentul amplificării disensiunilor pune Ucraina într-o situaţie dificilă, în contextul în care Kievul încearcă să convingă creditorii internaţionali să deblocheze o nouă tranşă a programului de finanţare de 17,5 miliarde de dolari.

Parlamentul Ucrainei urmează să stabilească joi dacă va crea ori nu o instanţă specială anticorupţie, o condiţie cerută de Fondul Monetar Internaţional.

Oleksandr Daniliuk, principalul negociator ucrainean în relaţia cu FMI, susţine că a fost supus unor presiuni puternice pentru a susţine un program socio-economic pentru dezvotarea regiunilor ucrainene. „Tradus pe înţelesul tuturor, este vorba de distribuirea banilor pentru proiecte ale parlamentarilor. Este vorba de corupţie politică„, a spus el, referindu-se la practica alocării de fonduri pentru stimularea alegătirilor cu alimente şi alte produse în campaniile electorale.

Ucraina va organiza alegeri prezidenţiale şi parlamentare în 2019.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da