Invocând motive de securitate naţională, Washingtonul a impus taxe pe importurile de oţel şi aluminiu din UE, Canada şi Mexic începând cu 1 iunie, iar acum, Trump ameninţă că le va extinde la autoturismele şi piesele de schimb din Uniunea Europeană.
„Taxele puse sub masca securităţii naţionale ar trebui eliminate. Juncker ar trebui să-I spună lui Trump că Statele Unite îşi vor face rău singure, dacă vor impune taxe pe autoturisme şi piese auto”, a precizat Dieter Kempf, şeful asociaţiei germane BDI, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de rulmenţi, curele de transmisie, lanţuri de transmisie, tehnică liniară, etc, pentru ziarul Welt am Sonntag, preluat de Reuters.
Industria auto germană a angajat peste 118.000 de persoane în Statele Unite, iar 60% din producţie a fost destinată exportului.
„Europa nu ar trebui să se lase şantajată şi ar trebui să aibă o înfăţişare încrezătoare în Statele Unite”, declară sursa citată.
Ministrul german al economiei, Peter Altmaier, a declarat, duminică, că a găsit posibilitatea unei soluţii atractive pentru ambele părţi. „Pentru noi, înseamnă că ne aflăm pe pieţe deschise şi tarife scăzute".
El a afirmat că posibilitatea introducerii taxelor de către SUA pentru autovehiculele din UE, reprezintă o problem foarte serioasă şi a subliniat faptul că reducerile tarifelor internaţionale din ultimii 40 de ani şi deschiderea pieţelor, au avut ca rezultat beneficii majore pentru cetăţeni.
De asemenea, Ministrul Econonmiei german, a declarat că este dificil să se estimeze impactul oricăror taxe suplimentare pentru maşinile din SUA asupra economiei germane, dar a adăugat că „tarifele pe aluminiu şi oţel au avut un impact de puţin peste şase miliarde de euro, iar în acest caz, vom vorbi de aproape zece ori mai mult”.
Ministrul speară că pot fi evitate pierderile ale locurilor de muncă, însă a observat că schimburile comerciale dintre Europa şi Statele Unite a reprezentat aproximativ o treime din comerţul global.
„Vă puteţi imagina că, dacă vom merge cu o răceală în relaţia germano-americană sau europeană-americană, mulţi alţii din jurul nostru vor fi afectaţi, deci este foarte riscant şi de aceea trebuie să încheiem acest conflict cât mai repede posibil”, a precizat ministrul Peter Almaier.
Săptămâna viitoare miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker este programat la o întâlnire cu preşedintele SUA, Donald Trump, pe tema schimburilor comerciale.
Industriaşii germani avertizează că taxele vamale riscă să afecteze inclusiv Statele Unite
Grupurile industriale germane au avertizat că taxele vamale impuse recent precum şi cele pe care a ameninţat că le-ar putea impune riscă să afecteze inclusiv Statele Unite, relatează Reuters.
"Taxele vamale impuse sub pretextul securităţii naţionale ar trebui abolite", a precizat Dieter Kempf, preşedintele Federaţiei Industriilor Germane BDI, pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.
Dieter Kempf şi-a susţinut punctul de vedere precizând că industria auto germană din Statele Unite are 118.000 de angajaţi şi de fapt, că 60% din ce se produce este exportat din Statele Unite către alte ţări.
"Economia germană s-a bazat, timp de decenii, pe existenţa unor pieţe deschise şi a unui sistem comercial global de încredere", a precizat Eric Schweitzer, preşedintele Asociaţiei Camerelor de Industrie şi Comerţ din Germania DIHK, tot pentru ziarul german Welt am Sonntag.
"În fiecare zi, companiile germane simt că ruptura transatlantică se amplifică.", a adăugat Eric Schweitzer.
Avertismentele grupurilor industriale germane au venit pe fondul unei întâlniri stabilite între Preşidentele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele american Donald Trump.
Conform datelor oferte de Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini, Germania - o ţară cu o economie bazată pe export - a produs, în 2017, 5.645.581 de maşini de pasageri, 378.651 de dubiţe şi 126.607 de TIR-uri cu o greutate de peste 15 tone. În total, producţia de autovehicule a atins cifra de 6.150.839 de unităţi.
Ministrul Finanţelor francez: Creşterea unilaterală a taxelor reprezintă legea junglei
„Comerţul mondial nu se poate baza pe legea junglei, iar creşterea unilaterală a taxelor reprezintă legea junglei", a declarat Bruno Le Maire, pentru agenţia de ştiri AFP, preluat de BBC.
„Legea supravieţurii - acest lucru nu poate fi viitorul relatiilor comerciale globale. Legea junglei va slăbi creşterea, va ameninţa ţările cele mai fragile şi va avea consecinţe politice dezastruoase”, a precizat ministrul.
De asemenea, ministrul francez a mai declarat că, în cazul introducerii de către Washington a unor noi taxe vamale pe mărfurile europene, Europa nu are o altă soluţie decât introducerea unor măsuri de răspuns şi UE nu va purta negocieri despre comerţul liber cu SUA până când Washingtonul nu va renunţa la taxele de import pentru aluminiu şi oţel.
În cadrul întâlnirii, secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin, a apărat taxele şi a cerut Uniunii Europene şi Chinei, să-şi deschidă pieţele pentru a permite o concurenţă liberă.