Prima pagină » Știri externe » Versiuni diferite privind trimiterea de către Donald Trump a unei scrisori pentru Vladimir Putin

Versiuni diferite privind trimiterea de către Donald Trump a unei scrisori pentru Vladimir Putin

Senatorul republican american Rand Paul afirmă că i-a înmânat preşedintelui rus, Vladimir Putin, o scrisoare din partea omologului său american, Donald Trump, dar Kremlinul susţine că documentul a fost trimis pe canale diplomatice, informează site-ul agenţiei Reuters.
Versiuni diferite privind trimiterea de către Donald Trump a unei scrisori pentru Vladimir Putin

„Am fost onorat să înmânez o scrisoare de la preşedintele Trump adresată Administraţiei Vladimir Putin. Scrisoarea a evidenţiat importanţa intensificării angajamentelor în diverse domenii, inclusiv în combaterea terorismului, în amplificarea dialogului legislativ şi în reluarea schimburilor culturale”, a transmis Rand Paul într-un mesaj postat pe Twitter.

Preşedinţia Statelor Unite nu a făcut încă niciun comentariu pe această temă.

Rand Paul, un aliat politic al preşedintelui Donald Trump, s-a deplasat în Rusia pentru a încuraja diplomaţia, în contextul tensiunilor bilaterale dintre Moscova şi Washington. În cursul vizitei la Moscova, Rand Paul a invitat parlamentari ruşi să vină la Washington şi s-a angajat să obstrucţioneze noile sancţiuni împotriva Rusiei.

Însă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că scrisoarea lui Donald Trump destinată lui Vladimir Putin a fost trimisă pe căi diplomatice, potrivit agenţiei Interfax. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei nu a făcut niciun comentariu despre conţinutul scrisorii.

 

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia