Prima pagină » Știri externe » Putin şi Zelenski au sosit la Palatul Elysée, pentru summitul privind relansarea procesului de pace în Ucraina

Putin şi Zelenski au sosit la Palatul Elysée, pentru summitul privind relansarea procesului de pace în Ucraina

Preşedinţii din Rusia şi Ucraina, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, au sosit luni după-amiază la Paris, pentru reuniunea organizată în eforturile diplomatice pentru încheierea conflictului separatist, informează site-ul cotidianului Le Monde.
Putin şi Zelenski au sosit la Palatul Elysée, pentru summitul privind relansarea procesului de pace în Ucraina

Vladimir Putin a sosit în jurul orei 15.00 (16.00, ora României) la Palatul Elysée. Volodimir Zelenski ajunsese cu puţin timp înainte.

 

 

 

La reuniunea în formatul „Normandia” participă şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, precum şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

 

 

 

Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 13.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.