Prima pagină » Economic » Autostrada Transilvania se măreşte: Asociaţia Pro Infrastructură anunţă începerea lucrărilor pe un tronson

Autostrada Transilvania se măreşte: Asociaţia Pro Infrastructură anunţă începerea lucrărilor pe un tronson

Autostrada Transilvania se măreşte: Asociaţia Pro Infrastructură anunţă începerea lucrărilor pe un tronson
Petru Mazilu
25 ian. 2021, 15:52, Economic

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură anunţă pe Facebook că vor începe lucrările pe un tronson al Autostrăzii Transilvania.

„Astăzi avem o veste bună. Cei de la UMB se pregătesc să intre în teren săptămâna aceasta pe tronsonul Nădăşelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania (A3). Am văzut deja mişcări de trupe şi utilajele vor fi puse la treabă foarte curând, în anumite puncte ale şantierului”, scrie pe pagina de Facebook a asociaţiei.

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură îi solicită antreprenorului, Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Ministerului Transporturilor si Infrastructurii să urgenteze procedurile birocratice şi tehnice pentru toţi cei 42 de kilometri ai autostrăzii care traversează dealurile transilvănene cunoscute pentru alunecările de teren.

Recomandarea video