Prima pagină » Economic » Gabriela Firea: Tinerii vor putea accesa, din nou, creditele avantajoase cu dobândă plătită de Ministerul Familiei

Gabriela Firea: Tinerii vor putea accesa, din nou, creditele avantajoase cu dobândă plătită de Ministerul Familiei

În câteva săptămâni, tinerii vor putea accesa, din nou, creditele avantajoase, garantate de stat şi cu dobândă plătită de Ministerul Familiei, transmite ministrul Gabriela Firea.
Gabriela Firea: Tinerii vor putea accesa, din nou, creditele avantajoase cu dobândă plătită de Ministerul Familiei

„Proiectele pentru tineri adoptate în Guvern au ajuns la Senat şi la Camera Deputaţilor. Astfel, Programele de creditare Family Start şi Student Invest, cu modificări importante pentru tineri, au fost aprobate în comisiile parlamentare, iar legea urmează să ajungă la vot în plenul Camerei Deputaţilor. În câteva săptămâni, tinerii vor putea accesa, din nou, creditele avantajoase, garantate de stat şi cu dobândă plătită de Ministerul Familiei. Am îmbunătăţit cele două programe de creditare, aşa cum ne-au cerut cetăţenii. Astfel, creştem sumele acordate şi vârsta solicitanţilor, acordăm posibilitatea achiziţiei oricărui tip de autoturism, extindem categoriilor persoanelor eligibile şi le dăm posibilitatea tinerilor să achite activităţile extraşcolare ale copiilor sau să le cumpere aparatură şi instrumente pentru a-şi urma abilităţile vocaţionale”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

Ea precizează că în programul Student Invest suma maximă care poate fi împrumutată creşte până la 75.000 de lei, iar vârsta solicitanţilor până la 40 de ani.

„De asemenea, le dăm posibilitatea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor să folosească banii pentru achitarea unor tratamente medicale, iar celor care sunt părinţi să plătească pentru educaţia sau activităţile copiilor. Dobânda în acest program rămâne subvenţionată integral de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Familiile la început de drum sau părintele care-şi creşte singur copilul, până în 45 de ani, vor putea împrumuta în programul Family Start până la 150.000 de lei, dublu faţă de anul trecut. Am ajustat şi pragul de venituri pentru familii, până la maximum 6.000 de lei net pentru fiecare membru, respectiv 7.500 de lei net pentru familiile monoparentale. În cazul Family Start, banii împrumutaţi cu dobândă plătită 75% de Ministerul Familiei vor putea fi folosiţi, printre altele, pentru educaţia şi activităţile extraşcolare ale copiilor, pentru achiziţia unor maşini second-hand de maximum 5 ani vechime sau autoturisme speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru achiziţia, construcţia sau renovarea unei locuinţe, dotarea cu panouri fotovoltaice a unei case, pentru electrocasnice noi”, adaugă ministrul Familiei.

Creditele cu garanţia statului şi dobânda plătită de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, afirmă Gabriela Firea, au fost extrem de solicitate.

„Astfel, până la sfârşitul anului trecut au fost acordate aproape 500 de credite pentru studenţi şi 150 pentru familii la început de drum. În total, garanţiile plătite de stat pentru aceste credite se ridică la circa 33 de milioane de lei. Banii au fost folosiţi în mod special pentru avans la o locuinţă, plata chiriilor şi a taxelor de studii, achiziţionarea echipamentelor IT, în special laptop-uri, efectuarea unor tratamente medicale şi organizarea unor evenimente speciale”, încheie Firea.

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia