Prima pagină » Politic » Referendum pentru „Dexit”. Partidul de extremă dreapta AfD vrea să scoată Germania din UE dacă ajunge la putere

Referendum pentru „Dexit”. Partidul de extremă dreapta AfD vrea să scoată Germania din UE dacă ajunge la putere

Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) va face presiuni pentru un referendum de tip Brexit privind apartenenţa la UE dacă va ajunge la putere, a declarat liderul formaţiunii, Alice Weidel, salutând ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar.
Referendum pentru

„Este un model pentru Germania, faptul că se poate lua o astfel de decizie suverană”, a declarat ea într-un interviu acordat Financial Times.

Weidel, lider al partidului din 2022, a declarat că un guvern AfD ar încerca mai întâi să reformeze Uniunea Europeană şi să elimine „deficitul democratic” al acesteia, inclusiv prin reducerea puterilor Comisiei Europene, un „executiv neales”.

„Dar dacă o reformă nu este posibilă, dacă nu reuşim să reconstruim suveranitatea statelor membre ale UE, ar trebui să lăsăm poporul să decidă, aşa cum a făcut Marea Britanie”, a spus ea. „Şi am putea avea un referendum privind Dexit – o ieşire a Germaniei din UE”.

Ideea sparge un mare tabu în Germania, unde marile partide sunt în esenţă pro-europene. De asemenea, constituţia germană impune restricţii în ceea ce priveşte referendumurile naţionale şi, chiar dacă ar fi organizat unul, sondajele sugerează că o mare majoritate a germanilor ar vota pentru rămânerea în UE. Cu toate acestea, în rândul alegătorilor AfD, sprijinul pentru UE este cel mai slab.

În ultimii doi ani, în contextul războiului din Ucraina şi a crizei energetice, sprijinul pentru AfD a crescut, care se situează la 22% în sondaje, în faţa tuturor celor trei partide din coaliţia şubredă a cancelarului Olaf Scholz, social-democraţii, verzii şi liberalii. Singurul partid care stă mai bine în sondaje e CDU, fostul partid al Angelei Merkel.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia