China își va extinde politica de scutire de vize pentru cetățenii din Brazilia, Argentina, Chile, Peru și Uruguay. Statul pune, astfel, unele dintre cele mai mari economii din America Latină pe picior de egalitate cu multe țări europene și asiatice, în încercarea de a forma legături cu regiunea.
Acordul de scutire de vize va intra în vigoare de la 1 iunie pentru o perioadă de un an, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, în cadrul unei conferințe de presă obișnuite.
Brazilia, Argentina și Chile se numără printre primele cinci cele mai mari economii din regiunea lor, informează Reuters.
De anul trecut, majoritatea țărilor europene, precum și vecinii statului, Japonia și Coreea de Sud, nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China.
Anunțul a fost făcut după un forum între oficialii chinezi și cei din America Latină și Caraibe, desfășurat la Beijing la începutul acestei săptămâni, în cadrul căruia președintele Xi Jinping a promis să consolideze prezența Chinei în regiune cu o nouă linie de credit de nouă miliarde de dolari și cu noi investiții în infrastructură.