Parchetul a cerut o pedeapsă de un an de închisoare pentru ambii inculpați, scrie Gazet van Antwerpen.
Incidentul a avut loc pe 26 noiembrie, când I.G. și I.T. au mers la magazinul AD Delhaize. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care unul dintre bărbați a intrat în magazin și s-a îndreptat direct spre rafturile cu băuturi alcoolice și ciocolată, de unde a sustras 53 de batoane de ciocolată Dubai, în valoare totală de 845 de euro.
„Apoi a trecut de casă fără să plătească. Când o casieră l-a abordat, a fugit și s-a urcat în BMW-ul condus de complicele său”, a explicat procurorul.
Mașina a fost observată în aceeași zi în Anvers, parcată în zona Leguit, lângă un loc frecventat de români. Poliția a supravegheat vehiculul și a văzut cum cei doi bărbați au transportat sacoșe pline în clădire și s-au întors cu sacoșele goale. În momentul intervenției polițiștilor, I.G., cel care a comis furtul efectiv, a reușit să fugă, însă șoferul, I.T., a fost prins.
În fața autorităților, I.T. a declarat că locuia în Germania și venea frecvent în Belgia pentru a-și vizita prietena. El a negat implicarea în furt, susținând că a primit 200 de euro pentru a transporta o persoană, dar a recunoscut că a ajutat la descărcarea sacoșelor cu ciocolată.
I.G. a dispărut pentru o perioadă, fiind arestat ulterior după un jaf la un magazin de optică din Aarschot. Prin avocatul său, Robbe Verschoren, acesta a recunoscut furtul ciocolatei: „Nu vom nega acest lucru. El era vizibil pe imaginile camerelor de supraveghere. Ciocolata din Dubai era la modă și s-a lăsat sedus de aceasta. În plus, era șomer”.
Deși cei doi români au fost acuzați și de apartenența la o organizație criminală, avocații lor au cerut achitarea pentru această acuzație, argumentând că „nu este vorba de o ierarhie sau de o repartizare a sarcinilor”.
Verdictul în acest caz va fi anunțat pe 16 iunie.