Ministrul de Externe din China a anunțat că sprijină Pakistanul „în apărarea suveranității și integrității sale teritoriale”. Declarația apare la puțin timp după ce armatele indiene și pakistaneze s-au atacat reciproc. În perioada 6-10 mai, Pakistanul și India s-au aflat în pragul unui nou război.
China a afirmat marți că sprijină Pakistanul „în apărarea suveranității și integrității sale teritoriale”, potrivit unei declarații a ministrului de externe în urma unei întâlniri cu omologul său pakistanez, potrivit Reuters.
Pakistanul este un „prieten mereu prezent” și vom consolida parteneriatul nostru „în toate domeniile strategice”, a asigurat ministrul Wang Yi, după o întâlnire la Beijing cu omologul său pakistanez, Mohammad Ishaq Dar.
În noaptea de 6 spre 7 mai, India a lansat rachete asupra unor amplasamente pakistaneze despre care a afirmat că adăpostesc membri ai grupării jihadiste. Aceasta a fost acuzată că se află în spatele atacului terorist care a ucis 26 de persoane pe 22 aprilie în Kashmirul controlat de India. Pakistanul, care a negat orice responsabilitate pentru atacul terorist, a ripostat imediat.
Timp de patru zile, cele două armate s-au atacat reciproc cu rachete și drone.
Pe 10 mai, președintele amercian Donald Trump a anunțat un armistițiu, confirmat imediat de ambele părți. India și Pakistanul revendică suveranitatea asupra întregii regiuni Kashmir.