Prima pagină » Politic » Dan Tanasă, despre absența parlamentarilor AUR de la depunerea jurământului de către Nicușor Dan: „este o reacţie firească”

Dan Tanasă, despre absența parlamentarilor AUR de la depunerea jurământului de către Nicușor Dan: „este o reacţie firească”

Dan Tanasă, vicepreşedinte al partidului AUR, a explicat în exclusivitate pentru Gândul de ce parlamentarii partidului din care face parte au refuzat să participe la şedinţa solemnă în care Nicuşor Dan a depus jurământul.
Dan Tanasă, despre absența parlamentarilor AUR de la depunerea jurământului de către Nicușor Dan: „este o reacţie firească”
Andreea Tobias
26 mai 2025, 16:40, Politic

Acesta a precizat că absenţa parlamentarilor AUR de la eveniment „este o reacţie firească” şi a catalogat şedinţa solemnă drept un „alt act al loviturii de stat din 6 decembrie 2024”.

„Ce s-a întâmplat astăzi în plenul Parlamentului României este un alt act al loviturii de stat din 6 decembrie 2024. Este o continuare, dacă vreţi, a loviturii de stat din 6 decembrie 2024 şi, în niciun caz, parlamentarii AUR nu pot legitima această lovitură de stat. Am refuzat să participăm la acest eveniment în plenul Camerei Deputaţilor. Suntem prezenţi cu toţii aici, avem şedinţe, participăm la lucrări, la comisii, însă nu putem legitima o lovitură de stat. Iată, astăzi s-a produs un nou episod, depunerea jurământului de către Nicuşor Dan. Practic, un preşedinte născut dintr-o lovitură de stat”, a declarat Dan Tanasă, vicepreşedinte AUR, pentru gandul.ro.

Întrebat despre cum vede mandatul de preşedinte al lui Nicuşor Dan şi la ce ar trebui să se aştepte românii, Dan Tanasă a folosit termeni duri şi l-a numit pe preşedintele României că este „complet inadecvat” şi „o marionetă”. Mai mult, Dan Tanasă a precizat că nu va ieşi nimic bun din mandatul lui Nicuşor Dan.

„Nicuşor Dan şi-a dovedit limitele la conducerea Primăriei Municipiului Bucureşti. Plus, bucureşteni l-au văzut acolo de ce este în stare, iar domnia sa este complet inadecvat. Nu fac parte din această poveste, o marionetă împinsă în spate de sistemul securist din România. Iată, sprijinit e serviciile secrete franceze, sprijinit de la cel mai înalt nivel de către preşedintele Franţei. Chestiune asta pentru noi nu poate aduce absolut nimic bun.O să vedeţi în perioada următoare, se vor lămuri românii că tot ce au zis în campania electorală se va dovedi complet fals. La fel cum au spus că George Simion va scoate România din Uniunea Europeană, aţi văzut că Nicuşor Dan a zis că în niciun caz nu va scoate din Uniunea Europeană. Nimic bun nu se va lega de mandatul lui Nicuşor Dan”, a declarat Dan Tanasă.