Cei trei judecători ai Curţii de Comerţ Internaţional (ITC) a SUA au decis că impunerea de suprataxe este prerogativa Congresului şi că preşedintele şi-a depăşit atribuţiile în acest caz, potrivit Le Figaro. Decizia a fost luată miercuri, instanţa blocând practic aşa-numitele tarife „reciproce” impuse de la începutul lunii aprilie tuturor produselor care intră în Statele Unite.
Cei trei judecători ai Curţii de Comerţ Internaţional nu au contestat dreptul SUA de a creşte suprataxele pentru importuri. Totuşi, ei au considerat că preşedintele nu poate invoca Legea de Urgenţă Economică din 1977, utilizată pentru a justifica utilizarea decretelor prezidenţiale pentru a impune aceste tarife.
Decizia se referă atât la tarifele impuse Canadei, Mexicului şi Chinei, cât şi la suprataxa de cel puţin 10% impusă tuturor produselor care intră în Statele Unite.
Guvernul SUA a făcut imediat apel. Într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Casei Albe a denunţat decizia spunând că judecătorii „nu au autoritatea de a decide cum să se gestioneze în mod corespunzător o urgenţă naţională”.