Lulea, de profesie inginer constructor, a susținut că, din punct de vedere tehnic, realizarea acestor locuințe este posibilă în condițiile prezentate de AUR. Cu toate acestea, el a recunoscut că s-a opus promovării proiectului, considerând că ideea nu are credibilitate în rândul publicului.
„Ironia face că ele se pot face în condițiile descrise de noi. Doar că, atunci când am fost întrebat, am spus că nu contează ce punem noi pe hârtie, pentru că percepția celor care primesc gratis este că nu se poate, și degeaba explicăm”, a spus Lulea.
Acesta a subliniat că mesajul, deși fundamentat pe calcule reale, nu ar fi fost convingător pentru oameni, motiv pentru care a pledat împotriva lansării publice a inițiativei.
„Am fost vehement împotriva promovării acestei idei. Toată lumea și-ar fi imaginat că eu sunt inițiatorul, ceea ce nu era adevărat. Dacă oamenii nu cred că se poate face, nu are rost să le explicăm. E un mesaj care nu va prinde, chiar dacă este realizabil pe hârtie”, a mai adăugat liderul AUR.
Discuția a scos în evidență tensiunile din interiorul partidului privind modul în care sunt prezentate proiectele politice și neîncrederea față de propunerile care par prea bune pentru a fi adevărate.