Prima pagină » Politic » Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Fostul președinte Ion Iliescu este internat la terapie intensivă în spitalul SRI cu o afecțiune pulmonară gravă, iar starea lui este ușor ameliorată.
Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate
Cosmin Pirv
11 iun. 2025, 11:18, Politic

Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI.

Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostului președinte, în afară de informările oficiale.

„Îi urez sănătate și gândurile noastre bune sunt alături de dânsul”, a spus Sorin Grindeanu.

Reprezentanții Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde Ion Iliescu este internat încă de marți, au anunțat miercuri dimineață că fostul președinte al României este internat în secția de terapie intensivă.

„În urma investigațiilor efectuate până la acest moment, diagnosticul de etapă este de formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional. Se continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final”, au transmis medicii.

Conform acestora, sub tratamentul administrat, starea clinică de sănătate este ușor ameliorată față de ziua precedentă.

Fostul președinte este conștient, stabil hemodinamic, cu necesar minim de oxigen.