Programul de guvernare și protocolul de coaliție au fost cele mai importante teme din ședința PNL, al cărei briefing a fost prezentat de Ilie Bolojan.
„În urma discuțiilor, avem o formă acceptată de protocol de coaliție, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condițiile pentru a presupune că luni am putea avea o majoritate parlamentară formată din 4 partide plus minorități care să susțină formarea și votarea unui nou guvern.
Mircea Abrudean este propunerea PNL pentru șefia Senatului, anunță duminică Ilie Bolojan. La șefia Cancelariei premierului, Bolojan îl propune pe Mihai Jurca, actualul city-manager al municipiului Oradea.
Mai multe detalii pot fi citite AICI.
„La Ministerul de Interne a fost nominalizat domnul Cătălin Predoiu. La Educație, domnul Daniel David. Dânșii își vor continua practic mandatele și mă bazez pe experiența pe care deși o au, pe competența pe care au dovedit-o atât în activitatea profesională, dar și în cea guvernamentală. La Finanțe, propunerea PNL va fi Alexandru Nazare. Iar la Fonduri Europene, propunerea este domnul Dragoș Pîslaru”, spune Bolojan.
Bolojan a anunțat că liderii au convenit să existe cinci viceprim-miniștri în Executiv.
Liberalii îl vor avea ca vicepremier pe Cătălin Predoiu, care va deține și portofoliul de la Interne.
Un alt vicepremier va fi Dragoș Anastasiu, actual consilier prezidențial, desemnat independent, care va coordona reforma statului.
Lista vicepremierilor este completată de Ionuț Moșteanu (USR, cu portofoliu), Marian Neacșu (PSD, fără portofoliu) și Tanczos Barna (UDMR, fără portofoliu).