Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea a 80 de ani de la semnarea, la San Francisco, la 26 iunie 1945, a Cartei ONU, documentul fondator al Organizației Națiunilor Unite. Carta ONU, care a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945 este un instrument de drept internațional care codifică principiile fundamentale ale relațiilor internaționale.
„Valorile și principiile care stau la baza Cartei ONU rămân, la 80 de ani de la adoptare, la fel de relevante. Astfel, Carta ONU reafirmă scopul principal al Națiunilor Unite, anume menținerea păcii și securității internaționale și dezvoltarea de relații pașnice între state, bazate pe respectul principiilor fundamentale ale dreptului internațional. Acestea sunt menționate în Carta ONU, care prevede, de asemenea, promovarea și încurajarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”, a transmis MAE.
Cu acest prilej, MAE „reafirmă sprijinul ferm pentru ordinea de drept la nivel internațional, având în centru ONU, și reînnoiește apelul la respectarea dreptului internațional și a drepturilor omului, principiilor democratice și statului de drept.”
„La 80 de ani de la semnarea cartei ONU suntem martorii realității brutale a unui război ilegal de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei, un vecin suveran, cu ignorarea flagrantă și totală a Cartei ONU. Acest fapt subliniază odată în plus de ce comunitatea internațională trebuie să continue să susțină Ucraina în rezistența sa împotriva acestui război de cucerire teritorială și să depună în același timp toate eforturile pentru a se ajunge la un armistițiu și la o pace justă și durabilă”, a precizat MAE.