Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că se circulă dirijat pe DN 21 Drajna – Slobozia, în afara localității Dragalina, județul Călărași, din cauza unui accident în care au fost implicate două autoturisme. În urma coliziunii, o persoană a decedat, iar alta a fost rănită. Se estimează reluarea circulației în condiții normale pe parcursul dimineții.
Pe DN 1 traficul este oprit pe sensul Brașov – Ploiești, în zona localității Păulești, județul Prahova, fiind dirijat pe o stradă adiacentă, după ce două autoturisme au fost implicate într-o coliziune față-spate, soldată cu o persoană rănită.
Este aglomerație la ieșirea din țară pe DN 5 Giurgiu-Ruse, ca urmare a lucrărilor de reparație efectuate pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei, traficul desfășurându-se alternativ, pe o singură bandă, prin semaforizare și indicatoare rutiere.
De asemenea, duminică, în intervalul orar 12:00 – 20:00, sunt impuse restricții de tonaj pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov și Teleorman, ca urmare a temperaturilor extreme prognozate de Administrația Națională de Meteorologie.