Un pilot a fost arestat la bordul unui zbor Delta Air Line. Agenţii federali l-au reţinut în cabină imediat după ce avionul a aterizat pe Aeroportul Internaţional San Francisco.
Pilotul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost arestat pentru acuzaţii legate de abuz sexual asupra copiilor, a declarat luni un oficial din cadrul Departamentului de Securitate Internă, potrivit AP.
Compania Delta a anunţat că va coopera cu forţele de ordine, iar pilotul a fost suspendat, în aşteptarea unei anchete.
Autorităţile americane nu au furnizat alte detalii despre arestare.