Descoperirea a fost făcută joi dimineață, după ce partenera bărbatului și mama acestuia au sunat la poliție să se autodenunțe.
Din primele descoperiri, se pare că în vârstă de 35 de ani a fost drogat înainte de a fi ucis, iar cadavrul său a fost pus într-un coș de gunoi și acoperit cu var pentru a ascunde mirosul. Se crede că bărbatul fusese ucis cu câteva zile în urmă. Bărbatul are o fiică mică cu partenera sa, o femeie columbiană de 30 de ani, iar mama sa este o fostă asistentă medicală cunoscută.
Vecinii i-au descris ca fiind o familie liniștită. Primarul din Gemona del Friuli, Roberto Revelant, a scris pe Facebook că este „o știre terifiantă care a șocat orașul”.
Edilul a declarat că este un „eveniment grav și sfâșietor”.
Fiica victimei are șase luni. „Toată Gemona se mobilizează în jurul ei. Avem grijă de ea, prin intermediul serviciilor sociale, cu cea mai mare atenție, pentru a-i asigura siguranța și un viitor demn”, a adăugat Roberto Revelant.
Motivul este încă neclar, iar primarul a îndemnat oamenii să evite speculațiile.