„Exerciţiile la sol sunt cele care pun cel mai mare impact asupra corpului meu”, a declarat Andrade într-o conferinţă organizată la Rio de Janeiro, potrivit AFP.
La cei 26 de ani, sportiva a trecut deja prin cinci operaţii la genunchi, iar acum consideră esenţial să-şi respecte limitele fizice.
„Ştiu că vă place să mă vedeţi la sol, dar pot arăta încă multe la celelalte aparate. Prioritatea mea este sănătatea fizică şi mentală pentru anii care urmează, având în vedere că avem cel puţin o altă Olimpiadă înainte”, a mai spus sportiva.
Cariera lui Andrade a fost deja pusă în pericol între 2015 şi 2019 din cauza multiplelor accidentări la genunchi. La Jocurile Olimpice de la Paris, ea a impresionat publicul învingând legenda americană Simone Biles la sol.
Gimnasta originară din Sao Paulo a câştigat aurul la sărituri şi argintul la individual compus la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2021.
Anul trecut, la Paris, pe lângă aurul de la sol, Andrade a câştigat medalia de argint la sărituri şi la individual compus, precum şi pe cea de bronz în concursul pe echipe, devenind cea mai medaliată atletă braziliană din istoria olimpică, atât la feminin, cât şi la masculin.