Prima pagină » Știri externe » Agenţia ONU pentru energie nucleară revine în Iran

Agenţia ONU pentru energie nucleară revine în Iran

Inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică au revenit în Iran pentru prima dată după suspendarea cooperării, dar nu există încă un acord privind reluarea inspecţiilor, relatează Reuters.
Agenţia ONU pentru energie nucleară revine în Iran
Sursa foto: X

Conform ministrului de Externe, Abbas Araqchi deşi inspectorii ONU se află din nou în ţară, Teheranul nu a ajuns la o înţelegere privind modul de cooperare cu AIEA.

Aceştia vor superviza schimbarea combustibilului la centrala nucleară de la Bushehr, relatează mass media locală.

Întoarcerea inspectorilor se petrece după întâlnirea Iranului cu Franţa, Germania şi Marea Britanie, cu scopul relansării negocierilor asupra programului nuclear.

În iunie, parlamentul de la Teheran a a adoptat în iunie o lege care suspendă cooperarea cu AIEA şi condiţionează viitoarele inspecţii de aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Naţională.