Prima pagină » Social » REVOLTĂTOR: Pacientă jefuită în timp ce se afla pe masa de operație la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași

REVOLTĂTOR: Pacientă jefuită în timp ce se afla pe masa de operație la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași

„Șocant este că hoțul a intrat «la pont»”
REVOLTĂTOR: Pacientă jefuită în timp ce se afla pe masa de operație la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Luiza Moldovan
28 aug. 2025, 15:50, Social

Secția Clinică „Chirurgie” a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a fost scena unui incident spectaculos și revoltător deopotrivă.

O pacientă internată la Secția „Chirurgie” a fost jefuită în timp ce se afla în sala de operație, la începutul acestei săptămâni, potrivit bzi.

Un tânăr de 20 – 25 de ani a intrat fără probleme printre pacienți și a luat geanta pacientei, în care erau 3.500 de lei, carduri și un lănțișor de aur, apoi a dispărut cum a apărut.

„Șocant este că hoțul a intrat «la pont»”

„Vă semnalez un incident revoltător și inacceptabil, petrecut pe 25 august 2025, în Spitalul «Sf. Spiridon» Iași, la Secția de Chirurgie.

O pacientă a fost victima unui furt extrem de grav: un tânăr de 20-25 de ani, purtând un ghiozdan, a intrat nestingherit printre pacienți și a sustras o geantă care conținea: portofel cu 3.500 lei, lănțișor de aur, acte de identitate și carduri bancare.

Ceea ce face acest caz șocant este că hoțul a intrat «la pont», sugerând că există complici în interiorul spitalului – angajați, paznici sau alte persoane cu acces –, care furnizează informații despre pacienți și bunurile lor.

Acest incident evidențiază lipsa TOTALĂ de securitate într-un loc unde pacienții ar trebui să fie protejați. Este inadmisibil ca, într-un spital public de talie mare, să se poată întâmpla astfel de furturi fără ca autoritățile să intervină efectiv.

Consider că opinia publică trebuie să fie informată, iar autoritățile să ia măsuri urgente și drastice pentru a preveni asemenea incidente”, se arată în sesizarea spitalului.

Dosar penal pentru autorul jafului, care urmează să fie identificat

Managerul spitalului, Prof. Dr. Daniel Timofte, a dat asigurări că instituția pe care o conduce va colabora cu poliția pentru soluționarea plângerii pacientei.

„Incidentul la care faceți referire a fost adus la cunoștință și dat spre soluționare organelor competente, în speță Secția 3 Poliție Iași, cu care instituția noastră va colabora în vederea soluționării cât mai prompt posibil a plângerii”, a transmis prof. dr. Daniel Timofte.

Polițiștii de la secție au dat și ei asigurări că lucrează la identificarea tânărului.

„La data de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns într-o unitate medicală din municipiul Iași și ar fi sustras o geantă ce conținea mai multe bunuri.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale ce se impun”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Spitalele din Iași se confruntă cu o epidemie de astfel de cazuri

Acesta nu este un caz izolat cu care se confruntă spitalele din Iași.

Anul trecut, tot în august, doi pacienți internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași au fost jefuiți în timp ce se aflau în operație, iar la registratura Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, o mămică venită din Vrancea cu copilul a rămas fără telefon într-o clipită.