Prima pagină » Știri externe » Ucraina a atacat Rostov cu drone. Locuințe avariate, trei răniți și sute de oameni evacuați

Ucraina a atacat Rostov cu drone. Locuințe avariate, trei răniți și sute de oameni evacuați

Peste 300 de persoane au fost evacuate din apartamentele, în noaptea de luni spre marți, după un atac cu dronă ucraineană asupra capitalei regiunii Rostov, a declarat marți guvernatorul interimar, potrivit Reuters.
Ucraina a atacat Rostov cu drone. Locuințe avariate, trei răniți și sute de oameni evacuați
Sursa: captură video X

Ministerul rus al Apărării a anunțat că unitățile de apărare aeriană au distrus 13 drone ucrainene deasupra regiunii Rostov în cursul nopții. Nu a precizat câte drone au fost detectate.

„Un obuz (de dronă) neexplodat a fost descoperit într-unul dintre apartamente”, a spus pe Telegram guvernatorul interimar al regiunii Rostov, Yuri Slyusar. „Ca măsură de precauție, 320 de locatari ai clădirii sunt evacuați”.

Atacul a avariat mai multe blocuri de apartamente din orașul Rostov, a adăugat acesta. Trei persoane, inclusiv un copil, au fost rănite ușor.

Primarul orașului, Alexandr Skryabin, a declarat că locuitorii au fost mutați într-o școală, în timp ce geniştii lucrau pentru neutralizarea obuzului.

Ambele părți neagă că vizează civili în atacurile lor din războiul declanșat de Rusia prin invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022.