Prima pagină » Social » Avertisment al BNS: Dacă CNAS plătește toate concediile medicale, cresc abuzurile

Avertisment al BNS: Dacă CNAS plătește toate concediile medicale, cresc abuzurile

Sindicatele avertizează că eliminarea obligației angajatorilor de a plăti primele 5 zile de concediu medical va crește riscul de abuzuri și va dezechilibra responsabilitățile din piața muncii.
Avertisment al BNS: Dacă CNAS plătește toate concediile medicale, cresc abuzurile
Foto: Mediafax
Andreea Tobias
10 sept. 2025, 13:53, Social

Blocul Național Sindical (BNS) propune avizarea nefavorabilă pentru propunerea legislativă privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

„Inițiativa ar transfera integral către CNAS plata indemnizațiilor pentru concediile medicale, eliminând obligația actuală a angajatorilor de a acoperi primele 5 zile. BNS avertizează că această schimbare slăbește controlul asupra absențelor medicale și dezechilibrează responsabilitățile între stat și angajatori”, transmite sindicatul.

De asemenea, BNS semnalează un risc de abuzuri: „eliminarea implicării directe a angajatorilor, fără mecanisme alternative la nivelul CNAS, crește riscul de utilizare necorespunzătoare a certificatelor medicale”.

În opinia sindicaliștilor, proiectul ar însemna și un dezechilibru instituțional: „mutarea integrală a sarcinii la FNUASS rupe echilibrul dintre responsabilitățile statului și cele ale mediului de muncă”.

„BNS crede în păstrarea implicării angajatorului pentru primele 5 zile sau introducerea unor mecanisme alternative de control”, adaugă sindicatul citat.